In prima pagina ne-am uitat la ce s-a-ntamplat, intr-a doua am incercat o interpretare, iar aici continuam cu Mihaela Radulescu si declaratiile ei.
Dupa scandal, declara presei (Cotidianul || Libertatea || Evz || Gandul) :
„Este genul de întâmplare despre care, dacă aş şti că s-a născut dintr-o răutate muierească, aş fi avut vreo replică. Dar este o prostie omenească în starea cea mai pură“, declară pentru Cotidianul Mihaela Rădulescu. „E una dintre cele mai sinistre gafe pe care le-am văzut vreodată, de trecut în Cartea Recordurilor. Chiar nu pot să am o replică de PR, cum că e o situaţie tristă. Sper să-i amendeze şi CNA. Mi-aş dori ca cei doi să nu mai lucreze la Antena 2. Mi-e greu să cred că pot mânca din aceeaşi pâine cu astfel de oameni.“ Potrivit unor surse, vedeta a ameninţat conducerea postului cu demisia. || 'Gafa a fost atat de absurda, incat nici macar nu am avut puterea sa ma supar', ne-a declarat, ieri, Mihaela, care, totusi, ne-a marturisit ca trateaza povestea cat se poate de serios. 'Daca atunci cand e vorba de rautate mai pot face cate ceva, la o astfel de gafa monumentala, demnitatea mea de femeie nu mai are nimic de comentat. Sper ca trustul sa ia masurile de rigoare', a mai spus prezentatoarea. Campania, realizata in premiera in Romania, isi propune atentionarea publicului in privinta a doua efecte negative ale fumatului, asupra carora nu s-a insistat: impotenta si pierderea feminitatii. 'Le multumesc colegilor din Antena 1, dar si oamenilor obisnuiti, pentru modul in care au reactionat la aceasta campanie. Deja am primit promisiuni din partea Nadiei si a lui Ilie Nastase ca se vor alatura demersului meu', a incheiat Mihaela. || „De prostia omenească nu poţi să te fereşti. Pe forumişti nu te poţi supăra. E ca şi cum te-ai supăra pe vânt că-ţi încâlceşte părul. Dar pe colegii tăi din trust...“, a declarat Mihaela Rădulescu, referitor la gafa colegilor de la Antena 2. Potrivit unor surse apropiate vedetei, aceasta intenţionează să acţioneze în instanţă postul de televiziune. || Într-o astfel de situaţie absurdă şi tristă, îmi îndrept spatele şi merg demnă mai departe. E cumplit să fii femeie şi mamă într-un astfel de context, dar rezişti, că doar nimeni n-a învins prostia şi mitocănia, nu? Observ cu bucurie cum nişte oameni inteligenţi şi de onoare au luat o atitudine publică, curajoasă şi fără ezitare în favoarea mea şi le mulţumesc - Răzvan şi Dani de la matinalul Antenei 1, Ilie Năstase şi Amalia, Nadia Comăneci şi alţii... Să contempli spectacolul jignirii sau lovirii unei femei e mai grav decât dacă eşti cel care scuipă.
Evz publica un "sondaj de opinie" in randul oamenilor din PR, care-i iau apararea, dar abereaza la greu. Daca ai mai urmarit vreodata astfel de interviuri, stii ca fiecare are un alt punct de V.D.R. In mod suprinzator, ambii sunt de acord ca aceasta campanie e prost facuta, si chiar daca nu se exprima la fel de direct ca Arhi (stai, babo, acasa), cam tot acolo bat.
Dac-ar fi sa ne luam dupa unii comentatori, Mrrr ar fi in continuare fumatoare invederata. Chiar adevarat fiind asta, nu este imposibil ca ea sa se lase de fumat, cu atat mai mult cu cat, zice-se, contractul are penalizari majore in cazul ca este prinsa fumand. Chiar daca pana la inceperea campaniei ar fi fost fumatoare, faptul ca se lasa sau s-a lasat poate fi folosit in campanie - uite, dom'ne, vezi ca se poate!?! Unde a gresit probabil Ministerul Sanatatii (si Seaview) este ca Mihaela Radulescu nu este un sex simbol pentru tineri, care-ar trebui sa fie principalul target al unei astfel de campanii. Pana si un desen animat sau un mestecau vorbitor ar avea probabil mai multa priza la masele largi de emo epilati pana la os, aka tineretul roman. Mrrr ar avea un succes demential vanzand scutece pentru adulti, body parts din India, timeshares la Giurgiu si poate chiar si benzi rulante de-alergat prin casa, sau cure de slabit, dar in ce priveste chestii care au de-a face cu tinerii, o vedeta cu cateva decade mai tanara ar merge mult mai departe. Tinerii de 12-18 ani (targetul principal al acestor campanii in alte tari, intrucat ofera best ROI) sunt din pacate snobi si exclusivisti. In rarele momente cand citesc refuza sa citeasca romane scrise de autori morti sau in varsta (refuza sa citeasca in general, dar asta-i alta problema). Refuza sa se uite la filme mai vechi de 3-5 ani, indiferent de cat sunt de bune, ca sa nu mai vorbim de cele alb-negru. Pentru ei (cu exceptia Beatles-ilor, poate), muzica buna a-nceput acum doi ani, orice altceva este pentru babalaci. Nu zic, or fi si exceptii, dar campaniile nu se concep pentru exceptii.
In acest context invitatia pe care Mrrr o extinde si altor vedete are rost numai in masura in care acestea au priza la tineri. Oare cati dintre tineri au vazut-o Nadia la TV atunci cand nu vroiau rusii sa-i dea medalia? Cati l-au vazut pe Nasty - Nastase jucand la dublu cu Tziriac sau au citit Ar fi fost prea frumos?!? Nici eu nu i-am vazut in direct, dar i-am cautat dupa. Participarea altor vedete nu strica, ba chiar este esentiala pentru succesul campaniei sa atraga vedete cu priza la publicul tanar. Si fie ca Andreea Marin raspunde sau nu invitatiei, sunt deci salutare aceste stiri (via evz):
În ciuda acestui scandal, apărut la mai puţin de o săptămână de la lansarea campaniei, Mihaela Rădulescu are noi aliaţi în lupta împotriva acestui viciu: Ilie Năstase, soţia sa, Amalia Năstase, şi Nadia Comăneci. Invitaţi ieri la matinalul „’Neatza cu Răzvan şi Dani“, cei doi foşti campioni au acceptat provocările prezentatorilor emisiunii, astfel că Nadia a făcut sarmale, iar Ilie Năstase şi-a dat jos pantalonii, „etalând“ o pereche de boxeri Hugo Boss. Fostul tenismen a explicat acest gest ca o dovadă de solidaritate cu vedeta Antenei 1, care a pozat pentru campania antifumat îmbrăcată sumar, doar cu o pereche de chiloţi roşii. Totodată, Ilie Năstase a afirmat că şi soţia sa, Amalia, a acceptat să fie fotografiată în aceeaşi ipostază, pentru a sprijini lupta împotriva fumatului. La rândul său, Nadia Comăneci a declarat că urmează să pozeze şi ea la fel de sexy ca Mihaela Rădulescu, pentru a le sugera românilor că există şi alte plăceri pe lume în afara fumatului.
Mass-media romaneasca pare saturata cu imaginea ei, si desi asta este o ctitorie in sine, in locul ei nu m-as mandri. Cand vad o "tanara cu sufletul" care se-agita atat de tare sa intre sub lumina reflectorului, incep sa-mi pun intrebari daca este suficient de bagata-n zeama de barba's'u, la propriu si la figurat, si-n cazul Mrr s-ar zice ca nu-i. Citind cateva din articolele dezgropate este interesant sa incercam o deconstructie a imaginii V.D.T.i.
Esti la a 3-a pagina din articolul despre Mihaela Radulescu (Mrrr). Prima a fost cu Firul Povestii Mrrr, a doua a fost cu mici interpretari, si-a treia (asta) cu comentariile ei. Urmatoarea este despre imaginea sa.





