eu am avut o experienta neplacuta cu un film romanesc, ala cu 4 luni..., pe care nu l-am vazut pana la capat din cauza atmosferei apasatoare si oarecum lipsita de actiune. Totusi un Nea Marin miliardar as revede oricand si chiar am revazut de curant cele 3 filme memorabile din seria BD.
Cred ca intrebarea ta trebuia sa fie alta: ce crezi despre scoala romaneasca de film din zilele noastre?

ooo.. Nea Marin..
cred c-a fost unul din putinele filme pe care le-am vazut de 2 ori cand eram mic. cand era un film care-mi place, dadeam spaga casieritei de la Favorit sa-mi dea bilete la protocol :)

Mie 4 luni.. mi s-a parut excelent. Trateaza o tema dificila, deci e de asteptat o atmosfera apasatoare. Cred c-ar fi asa si dac-ar fi facut Nea Marin avorturile. In unele filme actiunea lipseste intrucat accentul este pus pe acting in sine. Si scenele cheie sunt jucate atat de bine incat parca esti in camera cu actorii.

Accept modificarea: zi-mi ce crezi despre scoala romaneasca de film..

scoala romaneasca de film e amatoare si autodidacta, deci lipseste cu desavirsire. asta o zic ca absolvent al ei si ca regizor prezent in minifestivalul vostru.
best,

De ce esti rau? Perspectiva mea de consumator este mult mai pozitiva. Sigur ca exista amatorisme, dar tocmai aceste usoare stangacii ii confera prospetimea si noutatea care o particularizeaza. Dupa cum s-a spus in Q&A-ul filmat mai sus, scoala romaneasca se afla acum unde scoala ceheasca se afla in anii '60 - ceea ce-i un mare compliment, eu eram la un moment dat addicted la filmele alea, pline de cehoaice vesele, sprintare si-ntinse pe spate.
Cred ca ce vrei sa spui este ca-i atat de sublima, incat s-a sublimat ("lipseste cu desavarsire"). :)

Am fost acum ceva ani la o proiectie de scurt- metraje ale studentilor de la UNATC. Un scurt metraj mi-a placut in mod deosebit, se numea "Cadere libere" (Falling down)- dar pentru idee.. de fapt nu, si realizarea a fost ok, dar pe-atunci m-a cam descumpanit calitatea imaginii.
Despre cinematografia romaneasca... nu prea stiu ce sa spun. Mie-mi plac Caranfil. :D
(PS: n-am vazut 432 si nici Moartea domnului Lazarescu. Refuz/rezist)

Am fost acum ceva ani la o proiectie de scurt- metraje ale studentilor de la UNATC. Un scurt metraj mi-a placut in mod deosebit, se numea "Cadere libere" (Falling down)- dar pentru idee.. de fapt nu, si realizarea a fost ok, dar pe-atunci m-a cam descumpanit calitatea imaginii.
Despre cinematografia romaneasca... nu prea stiu ce sa spun. Mie-mi plac Caranfil. :D
(PS: n-am vazut 432 si nici Moartea domnului Lazarescu. Refuz/rezist)

Am vazut ca-ti place Caranfil pe blogul tau. dar cu 432 si Moartea..., ce-ai?

M-am saturat de astfel de subiecte. :| 432 chiar nu m-a atras deloc, chit ca a fost premiat si apreciat, iar de Moartea domnului Lazarescu nu m-am atins pentru ca stiu foarte bine realitatea din spitalele romanesti (de fapt, o stie oricine), asa ca, sa vad iar povestea trista si dramatica... mai bine nu. Daca ma uit la filme straie cu astfel de subiecte, imi permit (de fapt e posibila mai bine zis) o minima detasare.

Inteleg ca tu consumi arta in primul rand la modul escapist. Nu-i nimic rau cu asta, cred ca si eu faceam la fel cand eram in Romania. Cand esti nemultumit de ce vezi in jurul tau, nu-ti arde sa vezi asta si-n momentele de destindere, de clatire a ochilor si-a sufletului.

Eu, pe de alta parte, duc uneori lipsa realitatii romanesti. Iata de ce ma bucura nespus piesele artistice realiste. Si, de fapt, sunt implicit detasat cand vad astfel de filme. Realitatea zugravita in ele este mai mult o amintire, decat prezentul. Gasesc totusi asemanari cu realitatea de-aici, fiindca nici aici nu-i totul perfect, si ma distrez listand asemanarile si deosebirile. Asta ar fi un subiect interesant de discutie, dar daca tu n-ai vazut filmele, n-am cu cine, domn'e, n-am cu cine :)

Am stat putin in cumpana sa inteleg cuvantul "escapist" :)) Suna chiar bine- escape- da, este si o forma de evadare (din cotidian), daca ia accente fantastice, o forma de completare a cotidianului, atunci cand el e relativ la cote normale, si o forma de infrumusetare a lui, merge in tandem, atunci cand bioritmul e la cote bune. Nu stiu, arta are foarte multe functii... dar cand traiesti intr-o tara ca Romania, de cele mai multe ori functia ei cea mai importanta e cea de evadare :| Si totusi n-as pleca de-aici, asa ca sa nu ma mai plang.

Realitatea nu e doar* asa/atat. De fapt, asta imi lezeaza retina. In plus, cand ai in fata ochilor o realitatea care nu-ti convine, mai eficace decat evadarea- in arta, in imaginatie, in etc., este umorul (pentru ca te mentine in contact cu realitatea, spre deosebire de evadare care te arunca intr-o cu totul alta lume, mai frumoasa, mai protejata si utopica, dar nu te contagiezi!). Nu pot sa ma supar pe Caranfil, ca slava domnului acolo e spiritul romanului in cea mai pura forma, si nici n-am sa ma supar, da' parol, m-am saturat de morti si de raniti. Sunt putin pornita, bag de seama.
Pardonez moi, aici you're on your own! :))

Dar ar fi chiar foarte interesant daca ai scrie despre asemanari... prin prisma productiilor cinematografice! Chiar ar fi o treaba pentru ca, la prima si a doua vedere, difera ca de la cer la pamant.

asa cum spunea si Anonim ceva mai sus, scoala romaneasca de film e foarte amatoare. din pacate, cam toti cei care se invart in domeniul asta sunt la fel de amatori. si se pare ca la fel de amatori sunt si foarte multi straini care-si dau cu parerea despre cinematografia romaneasca. ma intristeaza foarte tare directia gresita pe care calca majoritatea regizorilor tineri (studenti si absolventi), avand o perceptie total gresita asupra ceea ce inseamna cinema-ul si fiind sub obladuirea unui val de simpatie din partea criticilor straini de film.

@Feeria: am sa scriu pe scurt despre Canadian shorts. Filmele canadiene capatasera o reputatie acum 1-2 decade de filme pentru adolescenti: putin sex, putin nudity, subiecte usoare si moraliste. Azi, filmele quebecoase sunt in clasa lor proprie, iar restul, pe toate drumurile. Recent (acum cateva luni) a fost un mare scandal cu finantarea de la guvern - situatia nu s-a clarificat nici acum.

@Paul: Si totusi, de unde vine acest val de simpatie? Exista o anumita prospetime, foarte importanta, daca nu si o valoare intrinseca!

Scoala romaneasca de cinematografie (ca de altfel si societatea romaneasca pe care-o oglindeste), este ca tigancusa din tabloul cu Romania pi(c)toreasca: foarte tanara dar probabil nevirgina, inconstienta de frumusetea si valoarea sa, urandu-si corpul, vazand defecte acolo unde nu-s, dar plina de entuziasm si ardoare. Cand se va trezi si-si va intelege valoarea si importanta tineretii, acestea se vor fi evaporat.

valul de simpatie s-a creat pe umerii unor regizori care si-au meritat locul: Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu si Cristian Mungiu. Cu o pondere mai mare pentru primul. Ei au dat din coate ca sa ajunga in lumea buna a filmului si de-acolo au lasat usa deschisa pe care au patruns restul...
De aici a inceput totul. S-au cautat cu lupa asemanari stilistice intre filmele lui Puiu, Porumboiu si Mungiu, s-a batut in cuie un curent stilistic romanesc si tot ce semana a fost luat de bun. De aici pana la cei care au inceput sa foloseasca reteta ceruta de critica pentru un castig asigurat nu a fost decat un pas. Pe asta se bazeaza "scoala romaneasca de film". E adevarat, pe langa curentul asta, mai exista si un contra-curent, o reactie la filmul asa-zis realist-minimalist. Exista cativa tineri regizori care nu imita ce au inteles ei din Moartea Domnului Lazarescu, A fost sau n-a fost si 432 ci imita alte filme, straine, pe care le-au vazut fiecare pe unde a putut. Dar si asta e cam putin pentru o "scoala de film" nu crezi? Daca IMITAND e singurul mod de a invata sa faci film, de ce mai e nevoie de scoala? Pentru mine, SCOALA inseamna locul unde nu inveti sa faci, ci DE CE faci cum faci. Si din pacate, lucrurile astea nu te invata nimeni la scoala.

Daca inteleg bine, tu zici ca nu cu o floare se face primavara, sau cu 3 regizori o scoala de film, si asa e. Dar primavara incepe cu o floare, nu? Si cand cineva e la-nceput, nu merita incurajare? Si cei care-s la-nceput si ei si vin din urma, nu ar face bine sa calce pe urmele pionierilor? Sunt convins ca toti isi vor gasi propriul drum si stil, cata vreme e clar ca se poate!

Ca sa nu mai vorbim ca este practic imposibil sa vii cu ceva absolut nou si bulversant in arta - cam toate sunt mature. Uita-te la Citizen Kane, universal considerat cel mai inovativ - cine mai are rabdare sa se uite la el azi? Ce succes a avut la lansare? Considerand cat e de dificil sa faci un film inovativ care sa aiba si succes (succesul fiind important in industria asta, orice-ai spune), cred ca scoala romaneasca se descurca destul de bine.

Nu e nevoie de scoala in multe domenii, nu numai in film. Scoala insa iti da o oarecare siguranta de sine si te-ajuta sa cunosti oameni cu preocupari asemanatoare. E importanta pentru social connections, cel putin.

Ce spun eu nu e ca nu se face primavara cu 3 flori, mai ales atunci cand florile se afla in gradini diferite... Cristi Puiu a facut scoala in Elvetia, iar intre Mungiu si Porumboiu exista o diferenta de vreo 5-6 generatii. Nu poti vorbi de o scoala de film in sensul unei scoli care lanseaza curente, pentru ca in cazul de fata acel curent nici nu exista, e doar o inventie a presei. Criticii romani, privati de o miscare culturala in cinematografia romaneasca in anii 70-80 si entuziasmati de succesul a 3 filme destul de diferite intre ele (si care nu au ca punct de plecare vreo idee comuna deprinsa de pe bancile scolii) s-au grabit sa proclame asa-zisul Nou Val Romanesc, umflandu-si pieptul de mandrie ca iata avem si noi in sfarsit un "Nou Val". Sau ca sa-l citez pe Cristi Puiu, avem de-a face cu un "Nou Vag"

Cu alte cuvinte, cei 3 cineasti romani sunt prea heterogeni pentru a forma o scoala, iar scoala romaneasca este o sintagma inventata si artificiala. Iti voi raspunde, dar imi va lua ceva timp..