"desertaciunea desertaciunilor toate sunt desertaciuni"

..

Pesimismul ma caracterizeaza in ultima vreme :))

afara ninge, si tu cu desertu'. esti cumva in baleare?

(nu uita sa precizezi de unde ii citatu' (regula 4)

Vrau sa precizez de la inceput ca nu doresc sa ma inscriu la concurs. As putea invoca motivul ca nu pot accepta un astfel de premiu decat din partea unei instante, care nu masacreaza niciodata expresii din nicio limba, iar asta nu este catusi de putin cazul in privinta acestui blog, d-le Zamolxis. Cum o sa lasi un comentariu, domnule? Poti sa lasi urme, o balta, pe cineva in pace, cainele liber s.a.m.d. Un comentariu il faci, il scrii, il trimiti ba chiar poti sa-l scrasnesti, daca vrei asa. Dar in nici un caz nu-l lasi. Si ce-i chestia aia cu "da-i un refresh"? Vrei sa spui "actualizeaza pagina" (fereastra)? Pai daca vrei sa spui asta, de ce zici "da-i un refresh"? Rade harb, de oala sparta. Sa mai caut?

PS
Nici in cazul in care instanta care acorda premiile ar fi infailibila, nu as participa la concurs. Pentru ca atunci as risca eu sa fiu prins cu mita-n sac...

Draga d-le Mihai,
In primul rand, chiar daca nu participati, dati-mi voie sa va multumesc ca ati avut rabdare sa popositi p-acisilea. Voi incerca sa va raspund pe puncte:
1. despre a lasa comentarii si rigiditatea limbii
2. harbul si oala sparta
3. riscul matei in sac

1. lasarea de comentarii si rigiditatea limbii
Verbul "a lasa", ca si verbul "a duce" si multe alte verbe uzuale sunt folosite intr-o gramada de locutiuni unde, implicit, verbul respectiv capata valente diferite de cea originala. Probabil cand cineva a scos, demult, expresia "a o lasa balta" au fost cativa puristi care s-au atacat, intrebandu-se "cum o s-o lasi balta, domnule?". Expresia s-a impamantenit insa, fiindca reusea sa comunice in mod plastic si pe-ntelesul tuturor o situatie des intalnita. In mod similar, expresia "a lasa un comentariu" a devenit uzuala, aceasta imbogatind de fapt limba romana. Tot asa cum poti lasa o sugestie in cutia cu sugestii, poti lasa si un comentariu intr-o pagina.
Dar decat sa discutam "lasatul la vatra", "lasarea de sange" sau alte asemenea expresii plastice, va propun sa discutam, in masura in care o gasiti interesanta, rigiditatea anumitor limbi si-n ce masura aceasta rigiditate impusa protejeaza sau slujeste cultura respectiva. Avem de pilda romana, franceza si alte limbi, a caror uz este guvernat de Academii nationale care emit legi si reguli, iar pe de alta parte avem limba engleza care s-a impus ca limba universala, si pe care n-o guverneaza nimeni, e lasata de izbeliste sa evolueze asa cum vor cei care-o vorbesc. Sa fie asta o simpla coincidenta?

2. harbul si oala sparta
N-am pretins niciodata ca nu fac greseli. De multe ori, devin constient de ele aproape imediat ce le-am facut. De pilda, in comentariul precedent, corect ar fi fost al caror uz, dar n-o sa stau acum sa sterg comentariul si sa bag altul. Acestea sunt greseli minore care nu denota neaparat lipsa cunostintelor, ci mai degraba graba. Avem un timp finit, care-i mai bine petrecut exprimand ce ai de zis decat rozandu-ti unghiile si rascitind ce-ai scris in cautare de greseli. Concursul se adreseaza celor cu un oarecare simt al umorului si nu are a face cu corectarea greselilor, ci mai degraba cu comiterea lor intentionata. Mai mult, eu dau exemplu de masacre intentionate facute in trecut pe acest blog (cum ar fi repetitia e mama sudorilor).
Un efect secundar al participarii intr-un astfel de concurs ar putea fi o folosire mai inteleapta a acestor citate/locutiuni. Tot astfel cum te poti opri dintr-o criza de ras fortandu-te sa razi mai mult si mai tare, poate ca tot astfel poti invata sa folosesti astfel de citate/locutiuni fortandu-te sa le mutilezi.

3. riscul matei in sac
Dac-as fi stat sa ma perpelesc de teama ca ce fac poate fi interpretat gresit, as fi murit demult chircit in pozitie fetala.
Dac-ar fi sa fiu purist, nici comentariul dumitale, asa scurt, nu este complet lipsit de greseli. De pilda, presupun ca prin "mita-n sac" va referiti la mâta, sinonim cu pisica, si nu la mita sinonim cu pesches. Daca va referiti la pesches, nu-i asta o "greseala" similara cu a lasa un comentariu?

Pentru a participa la acest concurs (si, de fapt, la orice alt concurs) nu trebuie sa fii infailibil. Ajuta insa sa fii relaxat :)

P.S. Ma bucur intotdeauna cand cineva imi semnaleaza o greseala facuta din nestiinta, intrucat invat ceva nou. Nu ma bucur la fel de mult cand mi se semnaleaza o "greseala" facuta intentionat sau o "scapare" din graba, fiindca nu-nvat nimic din ea. Ma prefac insa ca ma bucur, intrucat numai incurajand criticii pot sa continui sa primesc aceste critici. Iata de ce va rog sa continuati cu criticile, pe care le apreciez, in speranta ca eventual veti descoperi si o greseala neintentionata facuta din nestiinta. De asemenea, daca mi-as propune sa scriu fara nici o greseala, in mod sigur as esua, si-n al doilea rand, m-as departa si mai tare de sufletul internautului mediu, care oricum e complexat si lasa comentarii numai pe bloguri pline de injuraturi si greseli de exprimare in care se regaseste. Scopul meu nu este sa-i inlatur pe cei care se exprima mai deficitar, ci sa apreciez comentariile lor pe baza substantei, mai degraba decat a formei.
Inca o data, multumiri pentru vizita.
Raman al Dvs. fervent admirator,
A lu' Zamolxache

Draga d-le Zamolxis,
revin la formula de politete, care mi-e si mie mai la indemana, dar, pentru ca in ziua de azi cam toata lumea se tutuie in blogosfera, am considerat ca pot si trebuie sa fac si eu asta.
Comentariul meu a fost chiar foarte relaxat, desi se pare ca d-vs nu prea l-ati luat ca atare. Nu va fac un repros din asta, genul de umor pe care il practic nu-i pe gustul fiecaruia.
Am inteles foarte bine chestia cu concursul, m-au mancat insa degetele sa ma leg un pic de modul d-vs de folosire a limbii, care - intre noi fie vorba - este unul dintre exemplele net pozitive din blogosfera romana. Cu toate acestea imi permit sa fiu de alta parere in privinta flexibilitatii limbii. In momentul in care autorul nu gaseste un echivalent romanesc pentru "to leave a comment" si foloseste expresia "a lasa un comentar", aceasta nu imbogateste limba romana, ba chiar dimpotriva, pentru ca solutia "ieftina" il impiedica sa-si mai dea osteneala de a cauta un cuvant romanesc corespunzator. Uitam sa vorbim raomaneste, asta-i rezultatul final. Limbajul comun saraceste prin asta, iar in cazul exemplului dat mai avem de a face dupa parerea mea si cu o nepotrivire de spirit. Dar hai sa lasam lasatul, a fost doar un mic pretext pentru o discutie care de fapt e mult mai complexa. Evolueaza limba romana? Bineinteles, ca oricare alta limba. Dar evolutia ei nu trebuie accelerata in mod artificial de catre medii, asa cum s-a intamplat de exemplu cu inlocuirea educativului prin educational, a locului/sediului prin locatie sau a capacitatii prin capabilitate.
Eu cred ca procesul de dezvoltare a limbii trebuie influentat de catre oamenii de cultura. Aceasta se intampla nu numai in Franta sau Romania, dar si in Anglia si celelate tari de limba anglo-saxona: prin presiunea sociala pe care o exercita cerinta de a avea un limbaj ales. (In Marea Britanie functioneaza acest mecanism dupa parerea mea mult mai eficient decat controlul academic din Franta sau Germania. Dac vrei cat de cat sa faci cariera, trebuie sa vorbesti si sa scrii ca lumea.)
Chestia cu mita-n sac e buna. Reminiscenta din timpurile in care pana si Romania se scria Rominia. Prin asta va puteti face o idee despre varsta mea venerabila...
Toate cele bune
M.L.

Apai pi mini ma puteti tutui. Eu d-aia va domnesc, am dedus ca sunteti mai in varsta, desi poate suntem de-aceeasi varsta, cine stie?! Mea culpa - s-ar zice ca v-am luat prea in serios crezand ca Dvs m-ati luat prea in serios :) Raman la opinia ca inovatii precum "lasatul de comentarii" salveaza timp, permitand vorbitorului sa se concentreze asupra mesajului. Pe de alta parte, hibele limbajului folosit de "noua generatie" (conjugari si declinari aiurea, neacordari, etc) sunt evidente si simptomatice pentru decaderea sistemului de invatamant, care are multe cauze. Ar fi frumos ca oamenii de cultura sa aiba trecere in fata celor care nu mai stiu ce-i aia limba romana, dar intre Becali si Liiceanu, ghiciti cine-i mai ascultat!? Nu-mi amintesc sursa, deci nu ofer acest argument ca fiind autoritativ, totusi am citit despre procesul de innoire al limbii engleze. Cu mai multe secole in urma, cand franceza era inca limba si cultura dominanta in Europa, englezii au intrat in panica, temandu-se ca le moare limba. S-au importat masiv atunci neologisme din franceza si o multitudine de locutiuni latine. Mecanismul prin care aceste schimbari au fost impuse/adoptate e mai putin relevant, si oricum in conditiile unei societati puternic ierarhizate, cum era monarhia absolutista de-atunci (dar chiar si-n cea constitutionala), nu este imposibil de intrezarit. In orice caz, autorul articolului cu pricina sugera ca aceasta deschidere la nou, la inovatii, este cauza principala a dominatiei limbii engleze. Atat franceza cat si germana raman printre cele mai rigide limbi din Europa, dominate de o obsesie a corectitudinii dusa la extrem si oarecum penibila, in conditiile in care majoritatea celor nascuti acolo nu-si vorbesc si mai ales scriu limba cum trebuie (noi i-am ajuns si-i vom depasi in curand la capitolul asta).

Chiar daca oficial concursul s-a incheiat, postez si eu ceva, ca sa va distrati de sfarsit de an:
Audi, vidi, sile! - (Ascultă, priveşte şi taci!) - "Sile, ia-ti Audi sa crape Leana de invidie"

Beati pauperes spiritu - (Fericiţi cei săraci cu duhul). - Cei ce se imbata de spirt au nevoie de pampers.

FB Ronnie
http://fbronnie.blogspot.com

LOL
mi-au placut! daca mai apar 2 intrari in concurs... well.. something good might just happen :)

Si post fata venit gloria non propero. ("If glory comes after death, I'm not in a hurry")
Si-a postit fata, a venit Gloria cu tendinte porno.

OK.. e cam tras de par si n-are niciun sens. L-am trimis just for fun. Explicatia la "tendinte porno" e faptul ca o anagrama pentru "non propero" e "porno prone". :)

Iar daca-ti plac chestiile trase de par.. m-am chinuit mai demult sa scriu un articol cu dyslexic humor. Nu a iesit foarte amuzant, dar.. http://curarelobi.wordpress.com/2008/12/08/type-in-comedy-2/

dragut... ai tu ceva cu anagramele :)

domnule Mihai ROMANIA s-a scis totdeauna cu A din A

Jalea crucii

Noi n-avem zeu ce-i răstignit
şi sângerează de pe cruci.
Al vostru-acolo s-a sfârşit,
al nostru-i spirit sus pe stânci.

Oare ne-om reveni vreodată
din vraja demonului "sfânt"?
Crucea lui cea-nsângerată,
ne duce veşnic la mormânt.

Ai lui au spus că-i drac în el,
iar noi drept salvator îl luăm.
Acelui demon deghizat în miel,
azi miei tăiaţi îi închinăm.

El zice că s-a dat morţii pe sine,
din milă pentru ofranda de miel.
Moartea-i nu a adus acel bine,
"Învierea" lui e al mieilor măcel.

Te chemăm adevărate Dumnezeu:
Ne scapă de jalea celui pe cruce!
Fii ce ai fost odată, al nostru zeu!
Şi lumină, nu lacrimi, ne-aduce!

Creştinismul originar – cult demonic

Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis dugurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.

Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece. Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile sale şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate exista funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.

Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se voi supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date ce pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.

Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul. Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, degizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui intră.

Puterea politică a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul l-a tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea?

unom