Patria mé îi limba romgleză. Aşa Grăit-a Zamolxis, a Dacian (pre-Romanian) God who often gets speeding tickets. Teme personale, culturale şi sociale disecate din Toronto.
Foarte de curand, Ion Iliescu a aparut iar pe prima pagina (a catorva sit-uri, desigur,) in urma unor scandaluri consecutive, la granita intre protest politic si asalt la persoana. Intr-o zi, cineva a aruncat cu monezi in el, in urmatoarea, altul a aruncat cu oua clocite. Un prilej nimerit pentru a ne clarifica sentimentele fata de dumnealui.
Unde si de ce ar fi o dilema? In primul rand, dincolo de aversiunea pe care o simt fata de actele de violenta, nu pot nega un sentiment de (o)usoara placere justitiara la auzul stirilor (hotnews iliescu). Pe de alta parte, eu nu l-am urat niciodata pe Iliescu cu pasiune. Imi pare oarecum rau sa vad un om in varsta injurat peste tot pe unde apare, in conditiile in care nu cred ca cineva s-ar fi descurcat mai bine in locul lui si ar fi sfarsit prin a dezamagi.
Cand am plecat din tara si nebunia abia incepea, sentimentele mele puteau fi descrise de Albumul Azi al lui Andries (andriesazi). Iata 2 din aceste piese (suna mult mai bine pe muzica):
Ca simplu cetăţean
M-am culcat sub Ceauşescu, M-am trezit sub Iliescu Şi faptul că numele lor rimează nu-i vina mea... Primul nu ştia nici româneşte, Al doilea vorbeşte perfect ruseşte, Ştie englezeşte, ştie franţuzeşte, Am zis "Ăsta da, dom'le, da !" Da' vezi că de la 22 încoace În prăvălii sînt numai capace Şi cutiile de fasole, ptiu drace ! în curînd se vor termina. Carnea care la export pleca, Sper să fie bine pusă undeva Şi măcar de alegeri s-o putem consuma !
Femeile de bine stau la televizor, Nu vor nici în bucătărie, nici în dormitor: Vor doar Petre Roman, Petre Roman ! Mă rog, treaba lor ! Barbaţii de bine fac adeziuni, Obicei păstrat la noi din străbuni: Colaci, colivă... şi adeziuni ! Tinerii de bine merg la minister Şi-acolo fac grevă şi cer, şi cer... Cred că pîn' la urmă domnul Şora o să faca icter. Academicienii de bine vin la televizor Şi ne-mpărtăşesc din experienţa lor Căpătată-n douăzeci de ani de stat Pe lîngă Cîrmaciul Conducător...
Căutam o rimă pentru domnul Brucan Şi l-am găsit pe domnul Gelu Voican, Asta ca să nu folosesc substantive comune... Cîntecul meu putea fi mai lung, Dar m-am gîndit "De ce să-l fac eu mai lung Cînd probabil aveţi şi voi lista voastră de nume ?" Şi-apoi, dacă e să vorbim serios, Cu-atîtea lucruri care merg pe dos, N-am nici un chef să mă port frumos, N-am nici un chef să fac glume ! De două luni mă tot minunez, Nici nu muncesc, nici nu mă distrez: Toată ziua mă-ntreb "Eu cu cine votez ?"
Scrisoare deschisă
Cu toţii vrem să schimbăm cîte ceva, Da' asta nu-nseamnă să dai buzna în camera mea... Oameni ciudaţi apar la televizor, Mi-e plină sufrageria de minciunile lor...
Toată lumea crede că ştie Ce-nseamnă să trăieşti în democraţie: Lozinci, bîte şi muşchi de oţel !
Toată lumea se simte datoare Să-şi spună părerile în gura mare, Toţi au informaţii de nezdruncinat, Adevărul lor e cel mai adevărat...
Au difuzoare din care-ţi vorbesc, Au platforme pe care le tipăresc, Isus n-a avut difuzoare, Isus n-a cerut ajutor...
Alimentara mea e goală mereu, Cred că n-am exportat niciodată decît minereu. Nu vrem lumină pe străzi dosite, Am învăţat s-ajungem acasă şi pe pipăite.
N-am nimic de cerut, nimic de cîştigat, Nu vreau portofolii, nu vreau funcţii de stat, Domnule Preşedinte, vreau doar să trăiesc normal ! Domnule Preşedinte, cu toţi vrem să trăim normal !
(sublinierile imi apartin;
Surse: kSimplu, andries azi)
Din pacate, putine par sa se fi schimbat de-atunci incoace. Iliescu s-a retras din viata politica si continua sa traiasca bine-merci intr-un oras care-l antipatizeaza. Cred c-ar duce o viata mult mai linistita daca s-ar muta la Iasi, dar nu se poate desprinde de politica. A fost exilat mult prea mult timp si nu mai vrea sa fie pe o linie secundara, cu atat mai mult cu cat ceilalti asa-zisi lideri gandesc gresit mai des chiar decat ele. Nu se regaseste in aripa tanara iar stilul, limbajul, manierele, idealurile si ideile sale sunt depasite si prin urmare greu de transmis noii generatii. El ramane angrenat cumva in partidul sau, incapabil de a-l parasi, dar cu o influenta mult diminuata si in continua scadere. Pe de alta parte, inteligenta si instinctele sale de “animal politic” raman de admirat, chiar si de catre cei ca mine, care nu-i impartasesc convingerile.
Continui sa ma uit in urmatorul articol la "mostenirea Iliescu" incercand sa evit ouale lui Nastase, dar si sugestia lui Ferenczy, de a amenda tatii indoliati pentru a iesi din criza
Mulţam fain pentru cetire! Publicat
luni, decembrie 29, 2008
. Poţi găsi articole similare sub următoarele categorii:
boroboata,
comunism,
societate
. Dacă ţi-a plăcut articolul, trimite-l altora (Ymess!email), votează-mă pe un agregator (
F!,g!, z!, M!, r!, p!, bp!, G!) şi consideră abonarea la fluxul RSS sau prin email. Aici vei găsi ştiri inedite, articole hazoase, perspective originale in politică, societate, economie şi relaţii interumane.
Intrebări? Răspunsuri există!
Bătrînu' a avut "cojones" în viaţa sa politică de după 1989. Zic asta, cu toate că nu l-am înghiţit niciodată. Cît despre responsabilităţi, Iliescu ar fi trebuit să plătească pentru evenimentele din iunie 90. Dar e mult prea tîrziu. La fel cum e mult prea tîrziu şi pentru Chiţac sau Stănculescu. De altfel, văd că l-au şi eliberat pe Chiţac acum cîteva minute. Deh, şi bătrîneţea asta are avantajele ei.
din pacate - si zau ca-mi pare rau - iliescu a reprezentat si inca mai reprezinta gandirea si sufletul majoritatii; de fapt, este cu cativa pasi (oua?) deasupra acesteia.
poti sa faci pe cineva sa plateasca, atat timp cat continua sa fie reales?
scuza batranetii s-a aplicat pana si lui Pinochet :(
Felicitări pentru decizia de a comenta! Orice comentariu este bine-venit şi fără "nofollow" :). Dacă ai intrebări, există răspunsuri. Strecoară o critică pozitivă şi o opinie intr-un comentariu neanonim şi te califici pentru un premiu lunar. Abonaţi-vă prin email. Baftă!