Pisat de rezultatele PISA 2009, am inceput sa scuip solutii. Dar orice solutii tre' sa tina cont de realitatea de teren politic, care-i un razbel pe tema legii educatiei.

Daca motivarea profilor e-o problema a carei solutie este, sper(m) eu, clara, chestia cu curriculum-ul e nitel mai complexa. Am avut ocazia sa “cresc” in invatamantul romanesc si-apoi am prins 2 ani de liceu ontarian (Canada). M-am plimbat cativa ani si prin University of Toronto, de unde m-am ales cu inel de inginer. Am remarcat diferente sistematice, dar imi este dificil sa le explic pe-ntelesul tutulor. Haidem intai sa videm ce zice presa. In CampusNews (cn-rezultate), Stefan Vlaston zishe:

Toate studiile internationale ne arata ca ariile obligatorii ale unui curriculum national sunt: teoretica-conceptuala, aplicativa, interdisciplinara si generatoare de competente de formare continua. Noi avem curricule care cuprind doar prima arie. Sa adaug ca totul ar trebui sa porneasca de la lista competentelor asteptate si planificate pe cicluri de invatamant, pentru ca apoi sa fie definite continuturile, capacitatile si atitudinile. La noi asa ceva nu exista.

Iata, pentru comparatie, acelasi exemplu de item in viziunea romaneasca si in aceea a testelor PISA.

La noi: "Sa se afle perimetrul poligonului din figura alaturata"
In testele PISA: “Curtea unei familii are forma si dimensiunile din figura alaturata. Familia doreste sa-si construiasca un gard, format din scanduri de latime 10 cm. Cate scanduri vor fi necesare, avand in vedere ca pierderile la montare sunt de 10% , iar intre scanduri se lasa un spatiu de 1 cm.”

Aceasta e diferenta intre filosofia educationala romaneasca si aceea din tarile cu educatie performanta.

Problema dezvoltarii unui curriculum relevant este mult mai dificila decat pare, intrucat teama mi-e ca nici cei insarcinati s-o faca nu prea sunt in stare sa rezolve problema PISA enuntata mai sus.

Se implinesc in curand 2 ani de cand avem o noua putere politica si un an de mandat cu noul ministru al educatiei, Daniel Funeriu. In tot acest timp nu s-a reusit elaborarea unui nou Curriculum scolar, adecvat contextului economic si social actual, cerintelor pietei muncii, intrarii in Uniunea Europeana, politicilor educationale din UE, intereselor locale si regionale de dezvoltare. In 2009, din initiativa ministrului Andronescu, s-a adaugat o coloana la continuturile din programele scolare, in care s-au improvizat niste competente derivate din continuturi, cand de fapt procesul este exact invers!

Absenta Legii Educatiei nu reprezinta un impediment major, deoarece principiile constructiei curriculare, descentralizarea acestuia in proportie de 20-30% la nivelul scolii si 25% la nivelul profesorului nu sunt contestate in discutiile din Parlament.
Abia in toamna acestui an, (de ce asa tarziu?), ministrul Funeriu a infiintat o Comisie pentru elaborarea noului Curriculum condusa de Firuta Tacea, cu o componenta necunoscuta, fara un site de prezentare, o adresa de primit propuneri, observatii, discutii. Nu se stie ce lucreaza acesti oameni, ce-au facut in 4 luni de la infiintare. Se verifica astfel zicerea inteleapta: cand vrei sa ingropi o problema, faci o comisie. (..)

Ministerul Educatiei are resurse umane si mai ales financiare deosebite, un Institut de Stiinte ale Educatiei care nu se stie pentru ce ia salarii, daca de 20 de ani n-a fost capabil sa elaboreze un nou curriculum scolar, astfel incat elevii invata dupa aceleasi tipare, discipline si continuturi anterioare anului 1990.

Articolul d-lui Vlaston din care este luat citatul de mai sus (cn-absenta) este puternic recomandat. Legea pare insa sa fie o prioritate pentru Base:

S-au creat universităţile care dau diplome pe bandă rulantă, sistemul nu creează competenţe. S-a ajuns la o depreciere masivă a sistemului de educaţie românesc şi la o totală desprindere a lui de realităţile economice. Trebuie să recunoaştem eşecul major al reformei educaţiei iniţiată în 1997-1998 şi trebuie să trecem la un sistem de învăţământ modern, care să le dea tinerilor competenţe şi să contribuie la diminuarea grupurilor de interese din universităţi, din alte sisteme de educaţie. Înţeleg blocajul pe care în mod deosebit pentru mediul universitar încearcă unii rectori sau profesori universitari încearcă să-l facă, dar nu putem sacrifica generaţiile următoare de dragul rectorilor şi a profesorilor universitari sau al liderilor sindicali din educaţie. Şi susţin această informaţie prin cifrele ultimelor evaluări: o spune ultimul studiu PISA al OCDE, publicat în noiembrie pentru anul 2009 care analizează nivelul elevilor din pest e70 de ţări, 49 la lectură şi 47 la matematică. De asemenea trebuie subliniat că nici la altele nu stăm mult mai bine – spre exemplu la ştiinţe suntem pe locul 48 din 70 de ţări. Cel mai prost din UE. Ce alte argumente ne mai trebuie?

Nu  putem face o bătălie politică şi din nevoia de a reforma sistemul de educaţie. Oricâte argumente se pot aduce împotriva acestei legi, aceasta nu poate avea rezultate mai proaste decât reforma de până acum. Credinţa mea este că cea mai de preţ resursă pentru dezvoltare este educaţia. Este mult mai importantă decât gaze, ţiţei, aur, cupru şi cărbune. Educaţia este cea mai mare resursă de dezvoltare a unei ţări în următorii 50 de ani. Cine va avea un sistem de educaţie performant va genera o ţară performantă. Cine nu – nu.

Cei care încearcă jocul întârzierii legii spun că dacă aceasta va rămâne neaprobată până în februarie nu se mai poate face nimic pentru următorul an şcolar.

Pe scurt, educatia este in mod evident prizoniera jocului politic: guvernul pedaleaza pentru legea educatiei, opozitia vrea curriculum fara (de) lege.

Va las cu un alt filmulet: EDUCATION FOR INNOVATION: A DIGITAL TOWN HALL from Innovation Economy. De vizionat si filmul PISA-OECD.

Sources / More info: cn-rezultate, cn-absenta, zcj-base, pearson-mvz, pisa-yt, pisa-slideshare