Este mai putin stiut azi ca Romania a incercat si ea o primavara relativa prin anii ‘60. Lucrurile s-au inrautatit treptat in anii ‘70 aducand Romania intr-un faliment al optimismului in anii ‘80. Ceva s-a intamplat, dar ce?

Comunismul a fost impus de tancurile rusesti si acordul de la Yalta. Rezistenta anticomunista fusese anihilata in anii ‘50-‘60. Apoi sub Dej a avut loc o desovietizare, urmata de destalinizare si o oarecare destindere a pumnului de fier.

Este greu de inteles si imaginat cum se traia atunci. Crampeie de viata gasim in Reconstituirea, cand procurorul gras si foarte alb, reprezentand puterea, era mai degraba pensiv si relaxat, exudand o amenintare latenta, pasiv-agresiva. Gasim atat in genericul din Cu mainile curate, care are meritul ca nu-l contine pe Sergiu Nicolaescu, cat si in alte filme din top 10. Acel sfarsit de ani ‘60 si inceput de ani ‘70 erau ani plini de speranta, ani din care Corina Chiriac ne zambeste in forta, cand Dacia 1100 deschidea noi drumuri, inlocuita fiind apoi de 1300, sub obladuirea inteleapta a lui Pacepa. Dupa ce se opune invaziei Cehoslovaciei, atat Nixon cat si Charles de Gaulle ne viziteaza, fiecare trecand pe la UAP.

Treptat, lumina sperantei s-a stins sub straturi din ce in ce mai groase de propaganda ce contrasta schizofrenic cu realitatea. Realizari au fost, dar poate erau normale, nu grandioase si oricum ele (canalul, metroul, transfagarasanul) nu erau un bun substitut pentru tot ceea ce incepuse sa lipseasca. A venit cutremurul din 1977, Toma si multi altii au pierit, iar Ceasca a-nteles ca nu-i musai sa contruiasca numai, poa’ sa si darame.

..And Dărîmaru was born..

Si totul incepuse atat de bine, atat de frumos.. Unde si cum s-a petrecut intorsatura?

1960s

Pana in 1971, artistii si scriitorii romani s-au bucurat de o libertate crescanda. “Opinia separata” a Bucurestiului fata de Moscova cat si accentul pus pe nationalism atat de Dej cat si de urmasul sau au nascut o gramada de lucrari dizidente. Primul astfel de semn gasit de mine ca ceva era altfel in acele vremuri era umorul din Almanahul Urzica si scenetele cu Toma Caragiu: [Fabula] [Snobul] [Moraru] [icoane] [iadul] [tenis] [Soparlita libera] [soparla] [alpinist] [coppia] [brad] [tren] [Mastodontul] [Administratorul] [toamna] [sotia] [Petrecerea] [Mos Gerila] [Casatorie] [cineva], care-mi pareau imposibile in anii ‘80 cand am dat peste ele. Am aflat apoi ca Principele lui Eugen Barbu se referea de fapt la Dej si F al lui D.R. Popescu, despre colectivizare, Absenţii lui Buzura e-un fel de Faleze de Nisip in revers, Paul Goma a scris Ostinato descriindu-si experientele de detinut politic, Ivasiuc a revizuit drastic Păsările la cererea cenzurii – este mai degraba o “cooperare” decat o dicatura culturala. Sorin Preda, care avea 18 ani in acele vremuri si abia ajunsese din Bacau in Bucuresti scria in Formula As:

Inexplicably and in part miraculously, around 1970, time had slowed down all of a sudden. Tired out, history left people alone for a few years, forgetting about denouncements and workers' wrath, about suspicions and ugly memories. It was the artists' time — including those just released from prison. It was the time of the thaw. For Leonce and Lena, the Bulandra Theatre was packed with people who'd come to give standing ovations for Ciulei, Pintilie, Irina Petrescu and Caramitru. Our great plastic artists — Maitec, Apostu and Baba, opened a new exhibition almost every month. The Athenaeum and Opera would sell out shows for their entire run, while in bookstores, the works of Eliade, Noica, Preda, Breban, Ţoiu or Nichita [Stănescu] were sold on the sly, with much pleading and insistence.

In the 1970s, life in Bucharest really started toward midnight. After a concert or a play, people went for a walk, to enjoy themselves. The elegant downtown restaurants were full of artists and beautiful girls. The best-known writers and journalists dined at Capşa and Berlin [Restaurant], while at the Mignon the first private restaurant had opened, owned by the Chivu brothers, where you could find the freshest seafood, brought that very day from Paris by air. The city adulated its artists, receiving Nichita as it would a handsome and rebellious prince, and Marin Preda like a patriarch. The lights shone on the streets and there were even a few neon signs, American-style. No one was in a hurry. There was time for everything – for books and films, for political jokes and for a glass of good wine. For a moment, Bucharest had recovered its pre-war normalcy.

tezele

In vara lui 1971, ceasca a vizitat China (Mao: 1, 2, 3, 4, 5) si Coreea de Nord (Kim cel Mare, Onion). Asa cum Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu si-au gasit mentor in Noica la Paltinis, ceasca s-a inspirat din maoism si Juche. Intors in tara, in cateva saptamani tranteste Tezele din Iulie ce conceptualizeaza implementarea maoismului si strivirea liberalizarii firave din Romania. Primii exilati au fost artistii pentru ca devenisera dependenti de prea multa libertate. Mai tarziu, in preajma Congresului PCR, cand mass-media indemna boborul sa participe si sa se implice, au inceput si altii sa rabufneasca. Cred ca anul de cotitura ramane 1974, cand ceasca a inteles ca liberalismul călâu al anilor trecuti este un balast incetinitor si ca e preferabil stransul surubului. A-nceput prin a se autodeclara Presedinte, imbratisand celebrul sceptru comunist pentru care pana si Salvador Dalí l-a "felicitat". Acelasi Sorin Preda isi continua povestea:

(..)in '71, the July Theses would draw an invisible scalpel line over people, over the white nights of Bucharest, over all our small, guiltless pleasures. A freezing gust of wind heralded the dreadful ideological winter that would soon arrive. In disbelief and naive, people continued to go out, to fill the theatres and concert halls, while Ciulei, Pintilie and Andrei Şerban's bags were being prepared for their permanent departure from the country.

Not even when the Mignon restaurant was closed, and the light bulbs downtown disappeared one by one, did people stop hoping. It's as if no one wanted to believe that everything could end so quickly, in an absurd and unfair twist of history.

Oamenii de rand ca oamenii de rand, dar oare n-au existat proteste sau macar “diferente” in top? Istoricul Vlad Georgescu ne spune, in Istoria Romanilor:

A existat o dispută între Ceauşescu şi Maurer asupra căilor de dezvoltare a societăţii româneşti. Disputa, despre care se ştie încă foarte puţin, avea în centru problema ritmului de industrializare pe care Ceauşescu îl dorea accelerat, cu un accent şi mai sporit pe industria grea şi pe care primul-ministru Maurer l-ar fi vrut mai măsurat, fără neglijarea industriei bunurilor de consum, în acord cu resursele interne, umane, naturale şi tehnologice ale ţării. Din nefericire pentru români, Maurer a pierdut acesta dispută. La numai câteva luni de la plenara din noiembrie 1971, care-şi însuşise pe deplin tezele din iulie, Maurer [care fusese instrumental in promovarea lui Ceausescu in locul lui Apostol] cu linia sa economică, de orientare relativ liberală, era criticat indirect dar public de secretarul general. El este acuzat de neîncredere în politica partidului şi de defetism economic. Maurer avea să fie îndepărtat în martie 1974 după ungerea lui Ceauşescu în funcţia de preşedinte. Prim-ministru devine Manea Mănescu. La congresul al XI-lea din noiembrie 1974 Maurer îşi pierde şi locul în Comitetul Central.

mihalaş

Sunt convins ca multi au protestat si nu numai in soapta dar din pacate nu prea sunt multe astfel de acte cunoscute. Aflam recent (evz-olimpic) despre Stelian Mihalaş, olimpicul exmatriculat de Ion Iliescu:

"Consideraţi că prevederile Constituţiei sunt respectate întocmai în România?" "Pe cine aţi alege în funcţia de preşedinte al României?" Sunt întrebări care în perioada comunistă păreau de neconceput şi totuşi au fost puse într-un sondaj de opinie în 1974. Autorul sondajului a fost Stelian Mihalaş, pe atunci elev în clasa a X-a la "C.D.Loga", cel mai bun liceu din judeţul Timiş. Era la câteva zile după ce cu mare pompă presa comunistă anunţase alegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte al României. Alegerile fuseseră în realitate o mascaradă pe care Stelian Mihalaş a vrut s-o demonstreze prin acest sondaj la care au răspuns colegii săi din clasa specială de Matematică. (..)

"Am reuşit să împart chestionarul, ce avea vreo zece întrebări, la nouă colegi. Unul singur a răspuns politic corect pentru acea perioadă", îşi aduce aminte Stelian Mihalaş. Toţi cei chestionaţi au trebuit să mai răspundă o dată la întrebări, în zilele următoare, în faţa unei comisii de anchetă de la partid. De data aceasta, toate răspunsurile au fost "corecte". Abia după aceasta a fost interogat şi Stelian Mihalaş, căruia i s-a imputat şi că ar fi falsificat răspunsurile colegilor, căci nu corespundeau cu cele date în faţa anchetatorilor.

Deşi era deja olimpic la mai multe materii, Stelian Mihalaş a fost nevoit să se mulţumească din aprilie 1974 cu îngrijirea a 120 de junici. "Familia mea locuia în Giarmata, la 10 km de Timişoara, şi tata era tehnician veterinar la o fermă din apropiere. Cinci luni am scos gunoiul, am dat de mîncare la animale şi o perioadă am plecat cu ele câmp, undeva mai departe, la păscut", spune Mihalaş. (..)

Sondajul lui Mihalaş nu a avut urmări nefaste doar pentru acesta. Scriitorul de origine germană William Totok, care a auzit de caz şi a vrut să scrie despre el, a intrat imediat în colimatorul Securităţii. S-a interesat de Mihalaş prin intermediul lui Ovidiu Tender, care fusese coleg de şcoală la Jimbolia cu fratele său Gunter, însă Tender –pe atunci şi el elev la "Loga"- a povestit totul ofiţerilor de Securitate. William Totok l-a identificat ca fiind informatorul "Dan Dumitrescu" din dosarul său de la CNSAS.

Poate ca nu intamplator Institutul de Matematica a fost desfiintat in 1975.

pope

Ce-are Iliescu cu asta? Din acelasi articol evz:

În 1974, anul în care a dispus exmatricularea lui Stelian Mihalaş, după spusele acestuia, Ion Iliescu era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Fusese exilat la Timişoara în 1971, când Ceauşescu a început să vadă în el un rival şi, sub pretextul devierii intelectualiste, l-a scos din prim-planul politic.

Înaintea acestui conflict, cei doi au conlucrat însă foarte bine, Ceuşescu sprijinindu-l să devină, în 1957, şef al UASR. Din această funcţie, în 1958, Ion Iliescu a vrut să-l dea afară de la Facultatea de Filosofie pe studentul Enache Pope pe motiv că tatăl său, fost primar liberal la ţară, se opunea colectivizării.

Acesta a povestit în 2005 pentru EvZ episodul: "Îmi aduc aminte expresia pe care a folosit-o: m-a făcut «pui de viperă». Decanul Teodor Bugnariu m-a salvat (ginerele lui Lucian Blaga, susţinător comunist în perioada ile galităţii). Mi-a spus: «Poţi să vii şi, dacă mai insistă, vedem ce facem»", a relatat Pope, al cărui tată a murit câteva zile mai târziu, în urma unei bătăi la Miliţie.

zodian

In acelasi an ‘74, Iliescu este transferat de la Timis la Iasi, pentru ca in Iasi secretarul de partid lasase sa se-ntample un mare pocinog si trebuia matrasit: Gheorghe Zodian, un fost ministru adjunct, ascultase indemnurile de “participare” si in ajunul congresului pcr se-apucase sa critice deschis, intr-o sedinta de partid, cultul personalitatii lui ceasca. Ba mai mult, se-apucase sa-si trimita materialele si catorva ziare din tara.

Securitatea a actionat ca in cazul lui Mihalas, in stil iliescian. Dupa realegerea lui ceasca l-au intrebat daca se dezice de materialele respective, ceea ce el a refuzat si au folosit declaratiile obtinute mai tarziu de la colegii de partid pentru a-l acuza ca era “element dusmanos”. Cum el actionase conform statutului si respectand toate regulile a fost greu sa-l “prinda” cu ceva dar s-au descurcat pan-la urma. Cand nu exista reguli incalcate, faci reguli noi, asa ca a fost scos din partid si condamnat, ca orice dizident, la damnatio memoriae.

* * *

Dupa acel an fatidic au mai aparut alte forme de dizidenta in anii ‘70 pe masura ce strangerea surubului devenea evidenta, de la parintele Calciu Dumitreasa – 1, 2, 3, 4 - (arestat din nou in ‘79), la greva din Valea Jiului (‘77) si Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania (matrasit in ‘79) si-apoi, intr-un final al decadei prevestitor-apoteotice, Congresul XII – Constantin Pirvulescu (‘79).

In 1974 eu eram abia in faza de proiect. Nu facusem nici un act eroic, nici macar grozavul si furibundul act de-a ma fi nascut. Dar sunt foarte curios daca au mai fost si altii care au actionat impotriva regimului, pierduti in anonimat..

LE: Am aflat ca Gladwell a tinut un speech acum cateva luni pe tema anului ‘75, un an magic in opinia sa.

Sources / More info: evz-olimpic, evz-tender, wiki-com-rom, wiki-juche, wiki-july, wiki-Calciu, zodian-gh, fora-gladwell