Documentele proaspat re-dezgropate si re-publicate cu privire la trecutul lui ceausescu nu mi se par teribil de importante. Dar merita (oarecum) mentionate, cu atat mai mult cu cat azi se implinesc 92 de ani de la nasterea lui in Scornicesti.

Mi-a fost greu sa decid ce videoclip sa adaug, intre cantecul omonim al Adei Milea si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu - trailer. Pentru mine, cele mai relevante “descoperiri” din “libertate” sunt imaginile din clipul lui Andries cu interzicerea vizitei si umilirea gratuita a Regelui Mihai, luxul ceausist, de la Congresul cu Iliescu, interviul cu Zoia cat si imaginile cu Iliescu dresat s-aduca cercul. De altfel, Ion Iliescu imi pare c-a fost promovat si permutat nu pentru ca ii era rival lui ceasca, ci tocmai pentru ca ii era un aliat de nadejde si catelus credincios.

Recunosc, spre rusinea mea, ca n-am citit inca Raportul Final CADCR (pres, zdi) desi tot imi propun. Nu cred insa sa-mi dezvaluie vreun mare adevar.

Iata de ce nu am fost teribil de impresionat de publicarea unor documente din trecutul “ilegalist” al lui ceasca. Sigur, e bine ca acestea sunt accesibile, dar oare nu au fost deja “triate” de propaganda comunista? Nu li se aplica si lor replica securistului cu shredder din filmul lui Stere Gulea, voi sunteti cine vreau eu?!

Autobiografia dactilografiata, acoperind perioada interbelica, ocupa o singura pagina – mult mai putin decat ce contine rubrica About a unor minibloggeri de 10 anisori – dar mai usor de parcurs decat cele peste 3 ore ale intregii Autobiografii a lui N Ceausescu. Cele 3 dosare sunt destul de largi: 1, 2, 3 si nu le voi analiza. Altceva mi-a atras atentia in articolul evz:

“Păr castaniu, fruntea potrivită, sprâncenele castanii, ochi căprui, nasul borcănat, gura mică, bărbia ovală, faţa prelungă şi smeadă, semne particulare n-are”. Aşa scrie pe prima filă de urmărire întocmită vreodată pe numele lui Nicolae Ceauşescu.

Era noiembrie 1933, iar ultimul dictator al României comuniste avea doar 15 ani. Mai mult decât atât, era o perioadă în care Siguranţa Statului nu se ferea să aresteze minori, să-şi interneze administrativ “adversarii” sau să reteze orice tentativă de protest, cu argumentul “uneltirii contra ordinii sociale”.

Cu un activ consistent la capitolul “puşcărie politică” mult înainte ca tancurile lui Stalin să întindă firavei mişcări comuniste autohtone mâna decisivă pentru răsturnarea monarhiei, Ceauşescu apare ca un mic infractor în dosarele Siguranţei, uneltind mereu împotriva ordinii sociale, împrăştiind manifeste şi vociferând împotriva gardienilor.

Caracterizarile lui Ceausescu erau de altfel cunoscute inca de la publicarea dosarului, din 2008:

Prima caracterizare ce i se face lui Ceauşescu poartă titlul de “Aprecieri asupra celor care au luat cuvântul la şedinţa Judeţenei Bucureşti din 20 Noiembrie 1945” şi e semnată de un anume Ganea. “Cunoaşte linia politică. Leagă teoria cu concretul. Vorbeşte bine, însă nu cu suficient dinamism” – scrie acesta despre Ceauşescu. A doua, datată “Bucureşti, 20 Dec. 1945” şi semnată “Tincuţa”, e mai amănunţită. Pe deasupra, după cum se vede din cele ce urmează, conţine profeţia “marii perspective” a “elementului” ce era pe-atunci tânărul Ceauşescu: “Cismar, 28 de ani, în UTC din 1934, devotat, discuplinat, inteligenţă vie, nu are atitudine tovărăşească, este ironic, încrezut, dorinţa sa de a se evidenţia, ridicat politiceşte. Cu metoda de comandă a mai lichidat, independent în muncă şi se poate orienta singur, spirit organizatoric nu suficient de dezvoltat, dar face mari progrese, a ridicat mult munca în Sectorul Galben, este puţin personal, ajută la creşterea oamenilor, este energic, metoda în muncă încă slabă, spirit critic şi autocritic în dezvoltare, curajos, vigilenţă slabă, spirit de iniţiativă, spirit colectiv în creştere, morală sănătoasă, element de mare perspectivă”. Pe foaia dactilografiată deasupra observaţiei “nu are atitudine tovărăşească”, “caracterizatul” a pus cu cerneală un asterisc, cu explicaţia, olografă, la final: “Am lichidat mult cu această slăbiciune”. Critica se bazează probabil pe poveştile detenţiei, când Ceauşescu fusese acuzat de tovarăşii săi că se-nfruptă din hrana destinată bolnavilor.

Aflam si ca Leanta ar fi avut un moment de frumusete:

Un raport al Siguranţei din 14 august 1939, referitor la o manifestaţie comunistă care a avut loc la o serbare a lucrătorilor din industria pielăriei, notează că pe stadionul Ministerului Muncii din Parcul Veseliei fusese aleasă ca „Regină a Muncii” Lenuța Petrescu, muncitoare la fabrica „Jaquard” din Bucureşti. Domnișoara era nimeni alta decât viitoarea soție a lui Nicolae Ceaușescu.

Intrebarea de 100 de puncte este in ce masura putem avea incredere in aceste “marturii”? Cat de probabil este sa fi fost Leanta, cu trupul ei romboidal si mersul de hamsterita o regina a balului chiar si in tinerete? Cine i-a colorat bascuta in albastru, caz doara nu prea erau poze in culori in acele vremuri? Si nasul urias, cum de nu se cunoaste in poza de mai sus? Daca a fost intr-adevar frumoasa, chipul ei simplu, de taranca fara figuri contrasteaza violent cu basca albastra. De altfel, niste “tovarase” o reclama in 1946 pe tovarasa ca “le chinuie”:

2 iulie 1946. Eufrosina Iordache şi Florea Alexandrina, două muncitoare de la Regionala Dunării de Jos, trimit o reclamaţie Partidului, rămasă în dosarul de cadre al lui Nicolae Ceauşescu. Cele două femei fuseseră repartizate în casa cuplului Ceauşescu din Capitală, pe motiv de spaţiu locativ. Locuinţa lui Ceauşescu avea „trei camere de locuit, afară de bucătărie, bae şi un hall mic“, aşa că - spun Eufrosina şi Alexandrina - nu era imposibil să ocupe şi ele o odaie (chiar şi pe „cea mai mică“).

Ceauşescu nu obişnuia să stea în Bucureşti, fiind trimis cu diverse probleme organizatorice ale partidului prin ţară. Într-o zi, întors de la Constanţa, tovarăşul s-a enervat când a descoperit, asupra celor două femei, două hârtii (delegaţii) aparţinând altor doi tovarăşi. Ceauşescu, sprijinit de consoartă, le-a acuzat de imoralitate, fiind sigur că Eufrosina şi Alexandrina s-au tăvălit cu tovarăşii prin patul său conjugal!

Relatările celor două compun o imagine groaznică a Elenei Ceauşescu, multe dintre secvenţe părând desprinse din desene animate: „Era 1 iulie, tov. Lenuţa a venit la noi şi ne-a spus că a doua zi face curăţenie în toată casă şi că noi trebue să ne mutăm imediat, că la ea nu e grajdiu“.

Înainte de acest episod, altul, şi mai tragicomic: „Tov. Ceauşescu, plecând la muncă la Craiova, a rămas soţia sa, tov. Lenuţa Petrescu dela judeţeana Ilfov, care avea două chei la uşă, şi cu toate acestea nu ne dădea niciuna, crezând că noi nu ştim că mai are o cheie! Am aşteptat patru seri la rând (...) seara ca ea să vină. Stăteam pe scări şi lumea se lega de noi (...) făcându-şi diferite păreri despre cum se tratează comuniştii între ei“. Tot Lenuţa le-a încuiat uşa de la baie şi le-a lăsat să „rabde“ zile în şir, le-a făcut intenţionat mizerie în cameră, pentru a le pune apoi în cârcă dezordinea. Reclamaţia n-a fost luată în seamă de partid.

Bob Wylie şi George Galloway, în cartea „Prăbuşirea: Ceauşescu şi Revoluţia Română“ (apărută în Marea Britanie, în 1991), au adunat mărturii care pun sub semnul întrebării probitatea morală a tovarăşei Lenuţa. Conform celor doi, cât timp Nicolae a fost încarcerat, tovarăşa ar mai fi călcat strâmb cu câte un soldat german. „Ştiam că ea nu se dusese la lucru şi m-am gândit că poate e bolnavă. Văzând că nu deschide nimeni uşa, mi-am folosit şperaclul. Când am intrat în camera cu un singur pat, prima privelişte uimitoare a fost uniforma unui soldat german pliată îngrijit pe scaun alături de cizmele lui înalte stând în poziţie de drepţi în mijlocul podelei. A doua a fost şi mai uimitoare: fundul ei mare, gol, proptit în faţa mea. Grozav comunistă: grozav partizană! Ea nu m-a iertat niciodată pentru ceea ce văzusem. M-a urât şi s-a temut de mine totdeauna după aceea“. Aceste vorbe îi sunt atribuite unuia dintre fraţii dictatorului - Nicu (acelaşi pe care, în foaia de date personale, Nicolae îl reclamă drept „simpatizant legionar“).

Generalul de securitate Nicolae Pleşiţă îşi amintea, într-un interviu acordat revistei „Lumea Magazin“: „Vin bun şi... oamenii au început să vorbească. Lina cu Bărbulescu, Nicu (fratele suspect că ar fi surprins-o pe Elena cu altul - n.r.) cu nevasta, alţii... Se întâmpla în 1978... Au început să vorbească... Leana lucrase înainte de război la o ţesătorie din Bucureşti. Umbla prin 1939 cu nemţii...“. Dosarul Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu nu confirmă însă aceste ipoteze adulterine.

"Am locuit şi cu chirie, dar proprietăresele s’au dovedit, de foarte multe ori, a fi cu mult mai înţelegătoare decât aceşti doi tovarăşi.", Eufrosina Iordache şi Florea Alexandrina 1946

Istoria se repeta, dat fiind ca in paginile aceluiasi evz este descris cazul lui Jordan Brown, un pusti de 13 ani care si-a ucis mama si urmeaza sa fie judecat ca adult. Oare nu cumva urmatorul citat:

Pe de altă parte, în privinţa sa poliţia politică a lui Carol al II-lea nu s-a înşelat. Tânărul inofensiv şi speriat din 1933 avea să devină peste ani cel mai dur tiran din spatele Cortinei de Fier. Semnele începuseră oricum să apară încă din perioada în care agenţii Siguranţei îl filau zi şi noapte.

..este un self-fulfilling prophecy, in aceea ca tratand un pusti ca fiind criminal, poti sa fii sigur ca asta va deveni? Desigur, crimele americanului si cele ale lui ceasca sunt complet diferite, dar ideea principala este aceeasi: cel mai sigur mod de a transforma un copil cu judecata incomplet formata in criminal este sa-l tratezi ca atare. Cam asta se-ntampla si in Orientul Mijlociu cu trupele care considera fiecare arab tanar un potential terorist.

Cred ca oricine este dictator suficient de mult timp ajunge sa-si faca prorpria pagina in wikipedia istoriei asa cum are chef. Atat Leanta cat si Ceasca nu fac exceptie iar ingroparea si dezgroparea (ProTV, TVR1, TVR2, AP, Accent, Actualitati) lor a fost un ritual fara rost.

Sources / More info: imdb-ceau, militia-spi, evz-ceau, evz-brown, ovidiu-ceau, wikir-ceau, wiki-ceau, ab(n)c, trmbrr: 1, 2, 3