Also Sprach Zamolxis: europa

[tags]brancusi, frauda, Saatchi, UK[/tags]
Mi-am indemnat recent cititorii sa-l voteze pe Brancusi in topul Saatchi. Din pacate, impresia noastra (ca voturile lui Brancusi au scazut recent) pare confirmata.

Iata textul integral AmosNews:

Într-un clasament online cu cei mai importanţi artişti ai secolului XX, organizatorii au modifica voturile deja exprimate astfel că Brâncuşi, care câştiga detaşat, a fost drastic depunctat, transmite corespondentul AMOS NEWS

În topul Artiştilor Secolului XX găzduit de cea mai mare galerie de artă contemporana din Londra - Saatchi Gallery, marele sculptor român era joi pe locul I cu 28.201 voturi, pe locul al II-lea era Picasso cu 13.819 voturi iar pe locul III Cezanne cu 13.618 voturi

Uitând se pare că fair play este o expresie engleză, organizatorii i-au furat nu mai puţin de 13.000 de voturi lui Brâncuşi, astfel că acesta este acum pe locul 27, cu 15.130 de voturi, asta în situaţia în care votanţi nu au posibilitatea de ai depuncta pe artişti.

Pentru ca lucrurile să fie şi mai clare privind reaua credinţă a britanicilor, aceştia s-au asigurat împotriva surprizelor neplăcute în ceea ce îl priveşte pe artistul nostru şi au dezactivat butonul pe care trebuia dat click pentru a-l vota pe Brâncuşi.

Cine este Brancusi? Puteti afla pe wikipedia, sau din urmatorul articol, aparut in Guardian 2004, si explicat de aceeasi agentie Amos News:

În numărul din 3 ianuarie a.c., 'The Guardian' îl consideră pe Brâncuşi unul dintre cei mai importanţi artişti moderni ai începutului de secol XX. În acea vreme, aerul parisian era aproape magic, spune autorul Jonathan Jones, încât artiştii zburau din toate colţurile Europei, pentru a-l respira şi a fi transformaţi de atingerea sa. Dar nici o altă călătorie nu a fost mai incredibilă, decât aceea a românului Constantin Brâncuşi, a cărui sorginte explică amestecul de folclor, suprafeţele reci de metal şi piatră şi indestructibilul oniric al creaţiilor sale.

Jonathan Jones îşi intitulează articolul din 'The Guardian', 'Carving a Way to Heaven' - 'Cioplind o cale către ceruri (paradis)'
Nu se ştie ce cale a fost cioplită şi dacă aceasta a ajuns sau nu la ceruri, însă, aşa cum încearcă să explice autorul, întreaga artă contemporană a pornit dintr-un singur punct, un punct căruia îi aparţinea şi Brâncuşi: Parisul începutului de secol XX.
O întreagă lume şi-a întors privirea către ceea ce se contura ca fiind un spirit inovator şi înnoitor, rezultat prin contopirea cu dadaismul, suprarealismul, post-impresionismul şi cubismul, adică spiritul avangardist al epocii moderne.
Jonathan Jones, autorul articolului în discuţie, încearcă să explice, într-o primă parte, de unde a pornit toată această mişcare. Cert este că migraţia artiştilor, din toate colţurile lumii, ar putea explica atmosfera începutului de secol. Pablo Picasso venise din Barcelona, urmat de Amadeo Modigliani din Italia, Marc Chagall din Rusia, Diego Rivera din Mexic şi mulţi alţii. Totuşi, spune Jones, dintre toate călătoriile celebre către Paris, nici una nu a fost mai impresionantă, decât cea a lui Constantin Brâncuşi, care avea să devină unul dintre artiştii moderni autentici.
Tot în viziunea lui Jones, pe de altă parte, ceea ce însemna Parisul acelor timpuri nu era reprezentat doar de loc în sine, de o poziţie geografică, pe o hartă a lumii. Aşa cum este astăzi perceput, Parisul era un spirit rătăcitor, care se ascundea, în afară de atelierele şi casele artiştilor, în cluburile, cafenelele şi chiar bordelurile vremii.

Pentru americanii însetaţi de noutate, acea lume devenise deja un mit în anii '30. Poveşti şi mărturii ale întâmplărilor din casele lui Picasso şi ale altora, printre care se număra şi Brâncuşi, năşteau adevărate controverse.

Articolul din 'The Guardian' descrie vizibil omul şi artistul Brâncuşi şi importanţa lui în arta modernă. Sculptorul român a moştenit inocenta charismă a pictorului Rousseau, pentru care arta era vie, puternică şi departe de orice convenţie sau constrângere a picturii înlănţuite, adăugându-i însă, la rândul său, o altă moştenire: folclorul românesc, sălbatic şi deloc burghez. Ca şi Rousseau, sculptorul cânta la vioară, de cele mai multe ori alături de prietenul său, Erik Satie, a cărui muzică şi a cărui personalitate susţineau dadaismul francez, singurul curent căruia, foarte vag, i-a aparţinut şi Brâncuşi, după cum crede Jones. O altă asemănare este cea cu Duchamp: plăcerea ambilor de a crea replici ale propriilor opere. Succesul picturilor lui Duchamp pe piaţa de lux, creată în aceeaşi perioadă în America, a atras după sine, prin prietenia celor doi, dar şi talentul lor, succesul lui Brâncuşi.

Abstractul, modul aproape SF de a crea al ambilor, a impresionat şi scandalizat o întreagă lume nouă, America, pentru care arta modernă a secolului XX însemna exclusiv 'Parisul'.
Jones crede astfel că cele două elemente (America şi Parisul) au influenţat esenţial existenţa 'unui Brâncuşi': 'Pentru un artist ca Brâncuşi, viaţa în Paris a fost posibilă doar pentru spectacolul pe care îl oferea publicului american'.
Totuşi, ar fi un fel de profanare, asemănarea operelor de acum 80-90 de ani, cu monştri science-fiction. O parte a semnificaţiei lor 'scandaloase', 'spectaculoase' constă însăşi în reinventarea a ceea ce este uman, mărturii ale transformărilor fiind 'Domnişoara Pogany' a lui Brâncuşi sau 'Domnişoara d'Avignon' a lui Picasso.

Pe lângă legăturile sale cu Picasso sau James Joyce şi existenţa izolată, în atelierul lăsat statului francez, Jonathan Jones nu uită să amintească de cea mai importantă legătură a sculptorului: aceea cu patria-mamă. Pe lângă influenţele româneşti din creaţia sa, Brâncuşi invita la el în studio prieteni, cărora le oferea mâncare tradiţională românească şi alături de care asculta muzică folclorică şi jazz.
Arta sa, pusă în legătură cu folclorul, poate fi redusă de către unii la termenul de 'primitivă'. 'Coloana infinitului' este inspirată, se pare, de o poveste din popor, despre stâlpii care susţineau cerul (paradisul). Dar, spune Jones la final, ar fi o mare greşeală ca această sculptură să se rezume la semnificaţia dată de folclor.
'Coloana infinitului' vorbeşte despre nepieritoarea forţă a creaţiei, despre un turn al frumuseţii ce nu va fi vreodată surpat, despre putere fără aroganţă şi îndârjire fără violenţă, chiar despre un trup fără greutate. Îşi găseşte frumuseţea în repetiţie şi pare că atinge imposibilul, o geometrie magică, acea cheie a universului.

La finalul acestor impresionante rânduri, scrise acum două zile de un ziar britanic, nu putem concluziona altfel decât: este înnobilant ca o întreagă mişcare modernistă a începutului de secol XX, să fie pictată prin descrierea geniului şi omului, care a fost Brâncuşi. Un român!

Surse

http://www.amosnews.ro/Englezii_l_au_furat_pe_Brancusi-241166
http://www.ziare.com/Brancusi_sabotat_de_britanici-272173.html
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-03-22&id=4835
http://arhiva2004.informatia.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=87640

Ceteshte (si da) mai departe!......