[tags]brancusi, frauda, Saatchi, UK[/tags]
Mi-am indemnat recent cititorii sa-l voteze pe Brancusi in topul Saatchi. Din pacate, impresia noastra (ca voturile lui Brancusi au scazut recent) pare confirmata.
Iata textul integral AmosNews:Într-un clasament online cu cei mai importanţi artişti ai secolului XX, organizatorii au modifica voturile deja exprimate astfel că Brâncuşi, care câştiga detaşat, a fost drastic depunctat, transmite corespondentul AMOS NEWS
În topul Artiştilor Secolului XX găzduit de cea mai mare galerie de artă contemporana din Londra - Saatchi Gallery, marele sculptor român era joi pe locul I cu 28.201 voturi, pe locul al II-lea era Picasso cu 13.819 voturi iar pe locul III Cezanne cu 13.618 voturi
Uitând se pare că fair play este o expresie engleză, organizatorii i-au furat nu mai puţin de 13.000 de voturi lui Brâncuşi, astfel că acesta este acum pe locul 27, cu 15.130 de voturi, asta în situaţia în care votanţi nu au posibilitatea de ai depuncta pe artişti.
Pentru ca lucrurile să fie şi mai clare privind reaua credinţă a britanicilor, aceştia s-au asigurat împotriva surprizelor neplăcute în ceea ce îl priveşte pe artistul nostru şi au dezactivat butonul pe care trebuia dat click pentru a-l vota pe Brâncuşi.
Cine este Brancusi? Puteti afla pe wikipedia, sau din urmatorul articol, aparut in Guardian 2004, si explicat de aceeasi agentie Amos News:
Jonathan Jones îşi intitulează articolul din 'The Guardian', 'Carving a Way to Heaven' - 'Cioplind o cale către ceruri (paradis)'
Nu se ştie ce cale a fost cioplită şi dacă aceasta a ajuns sau nu la ceruri, însă, aşa cum încearcă să explice autorul, întreaga artă contemporană a pornit dintr-un singur punct, un punct căruia îi aparţinea şi Brâncuşi: Parisul începutului de secol XX.
O întreagă lume şi-a întors privirea către ceea ce se contura ca fiind un spirit inovator şi înnoitor, rezultat prin contopirea cu dadaismul, suprarealismul, post-impresionismul şi cubismul, adică spiritul avangardist al epocii moderne.
Jonathan Jones, autorul articolului în discuţie, încearcă să explice, într-o primă parte, de unde a pornit toată această mişcare. Cert este că migraţia artiştilor, din toate colţurile lumii, ar putea explica atmosfera începutului de secol. Pablo Picasso venise din Barcelona, urmat de Amadeo Modigliani din Italia, Marc Chagall din Rusia, Diego Rivera din Mexic şi mulţi alţii. Totuşi, spune Jones, dintre toate călătoriile celebre către Paris, nici una nu a fost mai impresionantă, decât cea a lui Constantin Brâncuşi, care avea să devină unul dintre artiştii moderni autentici.
Tot în viziunea lui Jones, pe de altă parte, ceea ce însemna Parisul acelor timpuri nu era reprezentat doar de loc în sine, de o poziţie geografică, pe o hartă a lumii. Aşa cum este astăzi perceput, Parisul era un spirit rătăcitor, care se ascundea, în afară de atelierele şi casele artiştilor, în cluburile, cafenelele şi chiar bordelurile vremii.
Pentru americanii însetaţi de noutate, acea lume devenise deja un mit în anii '30. Poveşti şi mărturii ale întâmplărilor din casele lui Picasso şi ale altora, printre care se număra şi Brâncuşi, năşteau adevărate controverse.
Articolul din 'The Guardian' descrie vizibil omul şi artistul Brâncuşi şi importanţa lui în arta modernă. Sculptorul român a moştenit inocenta charismă a pictorului Rousseau, pentru care arta era vie, puternică şi departe de orice convenţie sau constrângere a picturii înlănţuite, adăugându-i însă, la rândul său, o altă moştenire: folclorul românesc, sălbatic şi deloc burghez. Ca şi Rousseau, sculptorul cânta la vioară, de cele mai multe ori alături de prietenul său, Erik Satie, a cărui muzică şi a cărui personalitate susţineau dadaismul francez, singurul curent căruia, foarte vag, i-a aparţinut şi Brâncuşi, după cum crede Jones. O altă asemănare este cea cu Duchamp: plăcerea ambilor de a crea replici ale propriilor opere. Succesul picturilor lui Duchamp pe piaţa de lux, creată în aceeaşi perioadă în America, a atras după sine, prin prietenia celor doi, dar şi talentul lor, succesul lui Brâncuşi.
Abstractul, modul aproape SF de a crea al ambilor, a impresionat şi scandalizat o întreagă lume nouă, America, pentru care arta modernă a secolului XX însemna exclusiv 'Parisul'.
Jones crede astfel că cele două elemente (America şi Parisul) au influenţat esenţial existenţa 'unui Brâncuşi': 'Pentru un artist ca Brâncuşi, viaţa în Paris a fost posibilă doar pentru spectacolul pe care îl oferea publicului american'.
Totuşi, ar fi un fel de profanare, asemănarea operelor de acum 80-90 de ani, cu monştri science-fiction. O parte a semnificaţiei lor 'scandaloase', 'spectaculoase' constă însăşi în reinventarea a ceea ce este uman, mărturii ale transformărilor fiind 'Domnişoara Pogany' a lui Brâncuşi sau 'Domnişoara d'Avignon' a lui Picasso.
Pe lângă legăturile sale cu Picasso sau James Joyce şi existenţa izolată, în atelierul lăsat statului francez, Jonathan Jones nu uită să amintească de cea mai importantă legătură a sculptorului: aceea cu patria-mamă. Pe lângă influenţele româneşti din creaţia sa, Brâncuşi invita la el în studio prieteni, cărora le oferea mâncare tradiţională românească şi alături de care asculta muzică folclorică şi jazz.
Arta sa, pusă în legătură cu folclorul, poate fi redusă de către unii la termenul de 'primitivă'. 'Coloana infinitului' este inspirată, se pare, de o poveste din popor, despre stâlpii care susţineau cerul (paradisul). Dar, spune Jones la final, ar fi o mare greşeală ca această sculptură să se rezume la semnificaţia dată de folclor.
'Coloana infinitului' vorbeşte despre nepieritoarea forţă a creaţiei, despre un turn al frumuseţii ce nu va fi vreodată surpat, despre putere fără aroganţă şi îndârjire fără violenţă, chiar despre un trup fără greutate. Îşi găseşte frumuseţea în repetiţie şi pare că atinge imposibilul, o geometrie magică, acea cheie a universului.
La finalul acestor impresionante rânduri, scrise acum două zile de un ziar britanic, nu putem concluziona altfel decât: este înnobilant ca o întreagă mişcare modernistă a începutului de secol XX, să fie pictată prin descrierea geniului şi omului, care a fost Brâncuşi. Un român!Surse
http://www.amosnews.ro/Englezii_l_au_furat_pe_Brancusi-241166
http://www.ziare.com/Brancusi_sabotat_de_britanici-272173.html
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-03-22&id=4835
http://arhiva2004.informatia.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=87640
23 martie 2008
Brancusi a fost furat
11 martie 2008
Romania - ultimele ecouri in presa straina
Iar am ramas in urma cu ce se-ntampla in Ro. Ultimele ecouri pe care le-am prins despre Romania din presa au de-a face cu case din noroi, studenti straini intr-un sat amarat, nemtzii ofticati pe Nokia si Romania la festivalul de film din Venezia. Multe s-or intamplatara de-atunci, si ca sa nu uit, le trec in raboj.
Am gasit recent o ilustrare excelenta a diferentelor de cultura intre Est si Vest. Facuta de un chinez care-a emigrat si crescut in Germania, ilustratiile sunt valabile pentru mai toti emigrantii :)
Am descoperit recent ca Hasbro (cei care detin marca Monopoly) au pe site-ul lor votari pentru cele mai tari orase care ar putea fi incluse in editia internationala a jocului. Desi sunt un fan inrait al "Bunului Gospodar" (versiunea comunista a jocului), am votat pentru Bucuresti. Puteam sa mai votez inca 9 orase, dar n-am vrut sa diluez sansele Bucurestiului.
As vrea sa am timp acum sa comentez, dar n-am, asa ca le public in ideea sa comentez mai tarziu, cand voi avea timp. Anuntul Nokiei de mutare in Romania are, cum era de asteptat, un efect domino: o gramada de alti facatori de electronice vin si ei aici, tot astfel cum pierderile marilor facatori de automobile din USA trage in jos economiile locale in acelasi mod. Una peste alta, Romania incepe sa kick ass :)Surse
Romania’s Employment Outlook Rosy
Romania Awards Lockheed Martin Contract To Provide 17 Radar Systems
Romania February CPI rises, but signs of light emerge
Romania Feb CPI 7.97 pct vs 7.26 in Jan; Jan trade deficit 1.41 ...
Germany to Nokia: Give us back our subsidies
Orange Romania launches waiting tones service
Bulgaria Disadvantaged in Race with Romania for Massive Austrian ...
A Week of Cinema Started in Bulgaria, Romania and Greece
Volunteer passionate about role in Romania
InBev Romania to invest €30 mln in publicity in 2007
Romania: Police brutality against Roma constitutes substantive ...
Romania cuts budget deficit target to 2.3%/GDP
jfs: Specialists and qualified people from Romania and Bulgaria ...
41 illegal immigrants caught at Romania's border
Grand Blanc native finds a whole different lifestyle in tiny ...
EBRD offers full support to updated ROBOR money-market index in ...
Water polo team dunks Romania in huge upset
Romania gives high appraisal of Kazakhstan’s economic success
Romania a new EMS hotspot in Europe
Mitsubishi may build components plant in Romania
Romania inflation to surge in Feb, rate hike seen
Rafting along the Nera River in Romania
Report: Next EMS wave to splash over Ukraine, Romania
Romania IT Firm Buys Bulgarian Partner
Qatar, Romania sign protocols
ING to Fund Residential and Retail Projects in Romania
Romania Local Elections On 1 June
Bulgaria IT Leader Purchased by Romania's Largest Software Company
No Reservations Romania, Eat In This Time, Come Back For More
Romania cuts budget deficit target to 2.3 pct/GDP
The new political style of Romania's MEPs
Swiss cabinet approves aid package for Bulgaria, Romania
Romania PM says Ford deal to complete by end-March
Romania Parties Agree Education Plan
Romania proposes joint business forum with India
Ford to Take Over Romania Car Maker Soon
Cruise Tourism on the Danube in Serbia, Romania and Bulgaria Takes Off
Romania's parliament approves electoral system change
Wizz Air further expands in Romania, announces new routes to ...
Turkey's President Gul visiting Romania amid differences over ...
PETROLEUM MINISTER CALLS FOR ENHANCED BILATERAL COOPERATION ...
Romania Property Guide: Eastern Europe Investment
http://www.balkantravellers.com/en/read/article/413
Romania-Russia: a difficult relationship with the Eastern bear
Tough Times for Romania's Horses: Cart Ban, Hay Shortage Cited
ceva
EU says Romania must recover 27 mln euros from Ford
ro in eu- http://www.revista22.ro/html/index.php?art=4334&nr=2008-02-20
Genpact Opens Second Operations Center in Romania
Romania plans to float Romtelecom minority stake
Romania govt suspends drugmaker Antibiotice selloff
Romania Base Suspected CIA Prisoner Site
When Uncle Oscar disappoints
Romania Celebrates the Birds Engagement Day
EU: Poland, Romania Coy on Rendition
EU Urges Poland, Romania to Shed Light on CIA Jails Affair
Hungarian Minority in Romania: Recognise Kosova
Rocky Road Ahead for Romania
EU Commission: Poland, Romania must clarify role in CIA ...
Byd to produce 3 mln Nokia cases per year in Romania
EU rebukes Poland and Romania over rendition role
Blue Air launches flights from Cyprus to Romania
700 Years Without Coins for Romania
Comaneci fan suing Romania president
Romania/Moldova: Divided By A Common Language
Romania vs. Wade
ANALYSIS-East Europe nuclear plans face many obstacles
New online service to boost entrepreneurship in Romania
Romania government to organize job market for Romanians in Spain
ITN stands by sex slave report
EU Telecoms Commissioner Viviane Reding: Romania still has one of ...
ANALYST VIEW - Credit crunch to squeeze Romania, Hungary the
http://www.clujeanul.ro/cluj/nemtii-ridiculizeaza-clujul-intr-un-reportaj-difuzat-de-televiziunea-sat-1-2382695
http://money.aol.ca/article/stock-market-7th-writethru-bgt/99312/
http://www.reuters.com/article/newsOne/idUSGOR27660220080212
http://www.theglobeandmail.com/servlet/Page/document/v5/content/subscribe?user_URL=http://www.theglobeandmail.com%2Fservlet%2Fstory%2FLAC.20080129.RJOBS29%2FTPStory%2FBusiness&ord=21538299&brand=theglobeandmail&force_login=true
http://antivirus.about.com/b/2008/02/14/why-so-many-sites-block-romania.htm
http://www.sofiaecho.com/article/inner-london-eus-richest-region-poorest-in-bulgaria-romania-and-poland/id_27594/catid_68
http://www.sofiaecho.com/article/romanias-open-and-shut-case/id_27549/catid_5
Romania's 2007 current account deficit up 66 - hemscott
Mercedes Scouting Romania, Poland for New Plant - azbdjn
Germany Beats EU Wealth Average, With Disparities - dw
EU Poorest Citizens Live in Bulgaria and Romania - intbg
Romreal Ltd. - Romania Economic Update: Time To Take A Breath - ABN
Romania oilman wants natural gas privatization. EU puts pressure ... - hotnews
"No danger" of Romania exceeding EU's deficit ceiling-PM - guardian
No harsh sanctions against Bulgaria, Romania - Frattini - sofia echo
Baby from Romania is now Sidney High School senior - sydney herald
Not Ready To Live Green - IPS
Aspen students to help, learn in Romania - aspen times
2008 Venice Carnival spotlights Romania - hotnews
Nokia finds Romania's hidden labour force - guardian
Romania caught in a transitional time warp - straight
Romania to be guest of honour at Venice Carnival: media - afp
Germans protest at 'caravan capitalism' - guardian


