Intr-un articol precedent, m-am scufundat in niste amintiri din generala. Aici continui scafandreala si aberez despre Calinescu, profele de romana, Love Story si Peter Schaffer. C-asa-mi place.
Am invatat sa citesc inainte sa merg la scoala. Cineva ma-nvatase alfabetul, si-ntr-o zi, cand nu se gasea cine sa-mi citeasca "Din Povestile Asiei" cu care adormeam de obicei, m-am apucat sa citesc singur. Ce bine c-avem o limba fonetica!
Am inceput cu "povesti nemuritoare" si-am graduat rapid la chestii despre care mi se tot spunea ca nu tre' sa le cetesc. Ceea ce, evident, ma intarata mai tare.
Am atins (c)limaxul cand, intr-o zi, profa inlocuitoare (ii voi zice Nechezol, sau pe scurt, Neche, fiindca nu-mi amintesc numele) ne-a cerut sa facem recenzia ultimii carti citite. Subliniez ca daca-i zic Neche, asta nu-nseamna ca n-o iubesc, din contra, am o amintire vesela si luminoasa despre ea, i-am cunoscut chiar copilul si sotul, draguti amandoi, chit ca sotul nu prea ma vedea cu ochi buni. Eu am ales Love Story (Poveste de Dragoste) a lui Erich Segal; nici n-o incepusem inca, dar stiam ca vreau s-o citesc dupa ce mi s-a spus ca "este o carte pentru oameni mari". Era o carte subtire, am devorat-o in mai putin de-o zi. Pe vremea aia nici nu auzisem de Al Gore, nu stiam ca fusese coleg de dormitor in faculta cu Segal si ca Love Story fusese inspirata de el si nevasta-sa, Tipper. Chiar si-asa, m-a impresionat profund si am citit toate criticile pe care le-am putut citi. Am scris apoi o recenzie care i-a placut asa de mult lu' Neche, ca le-a trimis pe cele 4-5 fete care se tot plangeau ca nu mai luau 10 sa citeasca ce-am scris eu, sa vada cum se scrie. Intre timp, eu descoperisem ca plagiarizasem involuntar cateva din criticile citite. Chiar daca n-as fi plagiarizat, tot nu mi-ar fi picat bine sa fiu dat de exemplu, intrucat simteam ca "vina" era a lui Erich Segal pentru a fi scris o astfel de poveste de dragoste: scurta, la obekt, plina de haz dar si de sentimente, si fara sa bata nici campii, nici stepa ruseasca.
Love Story a fost "ecranizata" intr-un film care a luat cel putin un Oscar, cel pentru muzica, inainte sa fi scris eu recenzia. In mod sigur ai auzit melodia, chiar daca poate n-ai vazut filmul. Este in mintea mea povestea de dragoste a anilor '70, tot asa cum 9 1/2 Saptamani este povestea de dragoste a anilor '80, Dirty Dancing a anilor '30, Splendoare in Iarba a anilor '20. Anii '60 au avut mai multe, dat fiind ca asa era decada (chiar Splendoare in Iarba tot cam atunci a fost facut, dar actiunea se petrece in '20-'30). As alege probabil Descult in Parc ca sa tin ideea cu iarba pentru '60 :). Pentru '90, nu prea stiu ce s-aleg - tu ce zici?
Le-am spus celor 5 care-i treaba cu plagiatul, sa ma lase-n pace si ele i-au spus lu Neche, care nu le-a crezut, si le-a zis ca oricum sa citeasca. Eu le-am aratat clar ce era foarte similar la cateva propozitii, ele s-au dus iar la Neche, care le-a trimis inapoi la mine, si uite-asa s-a incins un ping-pong de toata frumusetea. Cu femeile e bine sa nu te pui, cel putin asa zicea de Vito in War of the Roses, si el stie, ca are o sotie cam viperel.
Cand Neche a plecat si s-a reintors Nede, profa titulara, cele 5 fete i-au expus intr-o pauza chinul la care au fost supuse, de parca asta ar fi fost vina mea. Am vazut dupa privire ca nu era fericita, totusi, cred ca s-a prins ca eu eram inocent in toata povestea. In sfarsit, mi-am domolit comentariile scrise, dar la unul dintre ele, am folosit citate din Calinescu. Asta era un tip care scria niste comentarii de zici ca erau scrise pe baza de opiate. Chiar imi placea sa-l citesc, fiindca la inceput habar n-aveam incotro urma sa bata, si ma lua in permanenta prin surprindere. Citeam textul sursa, apoi citeam Calinescu si luam o pauza. Mai citeam o data textul sursa, mai citeam din nepotu' asta de Calinescu, si ma gandeam: "de unde le scoate, frate?!? aia doi se bat, da' tot el vede stele verzi!". Treptat insa, aceleasi teme se repetau, in principal comparatiile cosmice - cred c-avea astrologi in familie si crescuse in vreun planetarium - si nu mai era asa surprinzator. Am bagat niste citate din el la un comentariu literar unde chiar ni se sugerase sa-l folosim. Atata doar ca recenzia mea s-a-ntors cu un 8 de la profa, singura chestie subliniata cu rosu fiind propozitia din Calinescu. Mi-a picat prost, si a doua zi am venit cu Istoria lu' C la ea. Evident, nu eram culturist sau cal de tractiune s-aduc dita'i noptiera, aia care se vindea la pachet cu "Tehnologia Branzeturilor" (tin minte, c-am carat-o cu tzoacla de la Orizont), ci una micutza, dragutza, prescurtata.
M-am dus la Nede si i-am aratat citatul exact din Calinescu. Vadit ofticata, cu una din sprancenele stufoase zbatandu-se, si-a scos ochelarii si mi-a zis "bine, dar tu nu esti Calinescu". Desi replica era ingrozitor de absurda (nimeni din cei care-l citeaza pe Calinescu nu e Calinescu), mi-am dat seama ca n-aveam cu cine vorbi. Operatiile afecteaza bibilica uneori, si ea era o cucuvea uriasa. N-am stat sa ma mai cert cu ea, mi se parea penibil, dar m-am shukarit si in mo(nu)mentul ala am decis ca ma duc pe mate-fizica, fiindca cel putin acolo lucrurile sunt mai clare sau asa mi s-a parut mie atunci. M-am prins mult prea tarziu c-am gresit. Am gasit chiar, cu putin timp in urma, cand pregateam un monolog din "The Private Eye", o introducere de-a lui Peter Schaffer unde explica foarte bine de ce artele si in special actoria sunt mult mai relevante si mai "serioase" decat discipline precum ingineria, dar nu mai am cartea cu pricina. Am gasit in schimb o idee asemanatoare intr-un interview online si-l reproduc aici, cel putin pana gasesc citatul original pe care l-am copiat cu siguranta pe undeva:And in fact, I think one of the best guides to telling you who you are, and I think children use it all the time for this purpose, is fantasy. I mean, you know, all your wishes could be granted, what would you like to be? Here I am now a celebrated doctor. What a wonderful idea. Okay, that gives you some idea that you want to go into medicine, and I think—I suppose I had, I can’t quite remember whether I had, fantasies about being a working playwright, but I probably did. I think I did have fantasies about being an actor. In fact, I know I did. And in the coal mines, to while away the infinite tedium of pulling trucks of coal about, I would select, in my head, a play of Shakespeare, and play the entire role through the entire shift, in my head. I’d do that quite regularly. And, I now realize that I probably knew by heart, with many, probably, mistakes, if called upon to do it, the leading roles, particularly the tragic roles of, say, Hamlet, Othello, Lear, Macbeth, and would play them quite regularly, in my own head, throughout the shifts in the coal mine. In reality I would have made a very bad actor. I can’t tell the same story twice in the same way without wanting to vary it and alter it, and I don’t think I could have any kind of technical fixatives to make me reproduce the same performance, twice running.
De fapt, nu era prima data cand eram dezamagit de profele de arte. Si ca si Schaffer, aveam un creier bolnav, imi imaginam o gramada de tampenii cu el. De pilda, la Sucevita, cand ma trimitea bunica-mea sa iau paine - drumul dura cam 1h - o luam prin padure, nu pe drum, ca toti oamenii, si prin minte mi se perindau tot felul de filme, in care eu eram fie Superman, fie Batman, dar oricum salvam lumea, one beautiful chick at a time. Dar astea mai pe larg intr-un episod care
P.S. - Tu ce crezi? Este ingineria / programarea o cariera mai relevanta pentru omul modern decat actoria?Sursa
http://www.ingecenter.org/interviews/PeterShaffertext.htmModificari
20080218 - corectat mici greseli, adaugat filmele de dragoste ale decadei + intrebarea finala
17 februarie 2008
La Nedeleni Part deux (drogul cititului)
03 ianuarie 2008
La Nedeleni Part I (amintiri din scriitorie)
Am citit o gramada de bloguri si articole in ultima vreme, printre care si (1) si tre'be sa fac un efort serios sa scriu (activ), fiindca e mult mai simplu sa citesc (pasiv). Vreau sa scriu aici despre experiente din generala.
Cred ca toti cei care au trecut prin scoala au aceleasi sentimente fata de Ion si Baltagul. Eu unul cred ca am fentat-o pe profa si nu l-am citit, cel putin nu mi-l amintesc de fel :)
Despre Baltagul, tin minte c-am vazut filmul si m-am plictisit; era dureros de prost - pai cum pana mea sa citesc cartea? Din Ion am citit numai faza cu violul si asta numai la indemnul asiduu al unei tipe dintr-o tabara de schi, intr-o vreme cand eram pushti mic-micutz si mergeam la Cabanitza. Ea il avea de citit ca lectura de vacanta de iarna. A venit intr-o zi rosie toata si nu m-a lasat pana nu am citit si eu. Simtea ea ca e o scena care mi-ar fi placut. Whatever.
De-atunci, am avut de facut o gramada de chestii care nu mi-au placut, dar stii cum e - daca traba, apoi traba. Multi dintre clasicii literaturii romane - ca si scutura-lance la englezi, de altfel - sunt studiati nu atat pentru valoarea lor intrinseca (uneori absenta) cat in special pentru pionieratul lor. Ei sunt cei care au deschis drumul pentru urmatorii, inclusiv bloggerii de azi. Exista chiar bloggeri mai valorosi decat scutura-lance (zoso, nu de tine vorbesc, dar tu esti oricum mai bun decat prima telegrama transatlantica :), este normal sa fie asa, dar exista o gramada care nu vor ajunge niciodata la nivelul lui si totusi au succes. Trist, dar nu surprinzator.
Prima mea aventura mai serioasa intr-ale scrisului (cu audienta) s-a produs in scoala generala. Ii voi spune profei de romana Nede. I-am retinut numele fiindca de cate ori ma enerva cu o nota care mi se parea incorecta, ma consolam promitandu-mi sa scriu inainte de a termina scoala un roman despre ea - La Nedeleni, sa i-l dedic si sa i-l las pe catedra cu rugamintea sa-mi faca o recenzie. S-ar fi vrut ceva asemanator viselor umede ale lui Ionel Teodoreanu, dar pan-la urma n-a iesit nimic. E si firesc sa fie-asa. In timp ce I.T. avea tiganci fragede, alergande si frematande sa-l inspire si sa-l atzatze cu ce aveau si ele in dotare, eu o aveam o profa trecuta de 50, grasa si mai ortodoxa decat PF de pe vremea aia. Pe vremea copilariei mele, grasimea era ceva ciudat, inedit, rar intalnit, ceva ce nu vedeai pe strada si nici macar in filmele sau telenovelele americane. Oamenii grasi se ascundeau acasa, si ieseau numai noaptea, cand latra Jacko la luna, si atunci fie ii consumau haitele de caini bagabonzi, fie ii capturau tzigancile, ii mancau si-i scoteau in giungi "Bazooka Joe" sau bomboane agricole pe care ni le vindeau noua pe tzintzi lei cand ieseam de la scoala, inchizand astfel cercul reciclarii. Nede supravietuia insa cu obstinatie an de an. Avea un trup urias, solid, ca un sifonier si maini si picioare mici si o fata uriasa, masiva. Cand vorbea, avea o voce inalta, aproape melodioasa, era intotdeauna foarte serioasa, iar mainile ei mici, ce pareau ca izvorasc din trupul sau incepand de la cot, descriau cercuri, precum aripioarele de foca sau mai degraba de balena dresata la SeaWorld.
Pentru ca vorbea rar, apasat si oarecum incet, in clasa se lasa o tacere mormantala cu mult inainte de a-si deschide gura. Poate si personalitatea ei atat de voluminoasa intimida, sau poate miscarile mainilor ei aveau un efect hipnotic, de Ritalin. Tacerea asta infricosata, pe mine ma exaspera dar ma si gadila la medula oblongata. Incepeam sa rad impreuna cu colegul de banca, si ne era practic imposibil sa ne oprim. E foarte greu sa te opresti din ras cand razi in doi. Daca ma opream eu, incepea el, si invers. Daca ne opream amandoi, ne continua stomacul sa rada, intrand in spasme. Profa reactiona facand pauze si fixand tavanul, in tacerea de catedrala ce parea s-o inconjoare ca o aura ingereasca. Noi ne bagam sub banca, ridicand ceva imaginar si incercand frantic sa ne calmam. Intr-un final, cand toate eforturile esuau tragic (sau mai degraba comic), ne precipitam afara din clasa si continuam partida de ras pe culoar. Cand ne calmam (sau cel putin asa aveam noi impresia) reintram in clasa, fiind insa loviti de aceeasi situatie care ne impinsese initial in criza de ilaritate. Si istoria se repeta.
Poate din aceste motive, Nede nu ma binecuvanta niciodata cu 10. Multa vreme am suspectat ca nici nu citeste ceea ce scriu. Chestia asta (necititul) ma enerva mult mai tare decat nota in sine. Imi dadea de obicei 9, rareori 8, si cu asta basta. Am citit de cateva ori compunerile / eseurile /comentariile celor 4-5 fete care erau preferatele ei si care luau de obicei 10 si nu mi s-au parut absolut deloc imaginative sau meritorii in nici un fel. Diferenta dintre mine si cele 5, asa cum o vedeam eu, era ca ele nu radeau de ea, in timp ce eu nu ma puteam abtine. Ele ii puneau si intrebari in pauza, ceea ce eu nu ma osteneam, fiindca aveam impresia ca puteam ghici raspunsurile ei mi se pareau ingrozitor de previzibile.
Nede saraca se imbolnavea destul de des. Odata a lipsit chiar foarte mult, si o profa tanara a venit s-o inlocuiasca. Profa cea noua (al carei nume nu mi-l amintesc acum, dar sper sa mi-l amintesc pana termin de scris) avea un fizic si o personalitate complet opusa, parea facuta din antimaterie ca un fel de Quinzella a Pinguinului. Era vorbereata, inalta, zambitoare si cu niste ochelari patrati, mari, cu rama subtire si cu dioptrii si mai mari, conectati cu proptitoarele de ureche in colturile de jos. Evident, avea un aer super-geeky. Dar, ca mai toate profele noi, ma placea, si eu pe ea. Avea obiceiul inteligent de a ne punea sa ne citim compunerile / eseurile pe rand, cu voce tare in timp ce ea corecta alte extemporale. I-am citit un eseu normal, si i-a placut. Si-atunci am decis sa incerc ceva nou, ceva ce n-as fi incercat niciodata cu Nede. Am inceput sa scriu eseuri / compuneri cum vroiam eu, nu cum mi se cerea. Scriam despre povestile lui Creanga sau ale cui trebuia sa studiem practic la mishto, dar deghizam mishto-ul intr-un limbaj neologic. Si chiar daca putin intelegeau chiar toate cuvintele, toata lumea radea, unii chiar in hohote.
Nu pot insa s-o vorbesc de rau pe Nede fara a remarca ca a dat dovada de mare rabdare cu mine, in special la cati peri albi i-am scos (era si un pic bolnava saraca, a avut cateva operatii, nu stiu exact de ce, dar nu de chirurgie estetica, de asta sunt sigur). Totusi, cam toate profele s-au purtat frumos cu mine. Am remarcat chiar ca toti ceilalti baieti din clasa au incasat-o cu o ocazie sau alta. Am fost cel mai inalt din clasa cam tot timpul, dar au fost cateva luni cand am cedat temporar coroana altuia sau alteia fara sa remarc o schimbare de atitudine. Nu eram urat, dar mai erau si altii aratosi. Cred ca motivatia principala era fie faptul ca luam totusi note bune si mai stiam cate ceva (dar si altii luau), sau poate situatia mea familiala mai deosebita (altii o duceau mai rau, cel putin din punctul meu de vedere). - va urma -
Si uite-asa am ajuns la ce ma motiveaza pe mine sa bloguiesc: vreau sa recreez acea placere de a asculta /citi / scrie, pe care n-am mai simtit-o cu aceeasi intensitate din scoala generala. Crezi ca am sanse? Da-i c-un comment!Sursa
Carti,dorinte si cadouri - Stephen's BlogModificari
20070105 - mici schimbari cosmetice
20080220 - scurtat numele real al profei pentru confidentialitate
31 decembrie 2007
La Multi Ani, fratilor!
Iti urez La Mulţi Ani si tot ce iţi doreşti!
As fi comentat mai mult pe seama surselor de mai jos, dar intarzii la petrecere (deja am întârziat!). Un an nou cu succese, realizări si împliniri maxime!
UPDATE: Na, ca mi-am facut totusi ceva timp sa vorbesc si despre articolul din ROL (cel din consumedconsumer mi-ar lua mult prea mult - e vorba de liste de 2007). Am ajuns ca ROL sa citeze Hotnews; un moment foarte trist pentru Romania Libera. Era o vreme cand Romania Libera simboliza presa libera, necooptata de guvern. Guvernul incerca s-o sece cu pretul hartiei, si Soros a-nceput sa-i finanteze. Trasa de o parte de guvern, de cealalta de "societatea deschisa", Rol s-a ratacit. Rar mai gasesti articole de calitate. Am facut recent greseala sa scriu pe forumul lor, si ca rasplata primesc spam de care nu ma pot descotorosi, decat cu un filtru care le trimite direct in Spam.
In ce priveste articolul nemtesc, incepe cu o trecere in revista a efectelor EU in agricultura. Cum a fost prevazut demult, intrarea in Europa este complet nefavorabila producatorilor particulari din agricultura - cei din asa-numita agricultura de subzistenta. Este si normal sa fie asa, noi avem mai multe ferme ca numar decat restul Europei in intregime. Avem 4,5 milioane de gospodarii, in majoritate de mai putin de doua hectare, iar peste o treime din populatie se ocupa de agricultura. Articolul se uita la ascutirea diferentelor intre bogati si saraci, ii mentioneaza pe cei 2 milioane aflati in afara granitelor tarii, despre coruptie si masinatiile politice si reuseste asta fara a spune nimic nou. Este practic o trecere in revista pentru cei care nu sunt la curent cu ce se-ntampla in Romania. Ceea ce este interesant dar nu este mentionat in articol este ca Romania ramane totusi una dintre cele mai entuziaste tari in ce priveste aderarea la UE, chiar daca ultimele alegeri nu au aratat asta si prin participarea la vot.
Cotidianul publica un articol care zice ca in 2008 Romania va deveni problema cea mai mare a comunitatii europene, si se straduie sa ne convinga ca in 2007 au fost probleme mai mari decat noi. Eu nu-s convins :)Surse
Versiune
alpha-zoso 20071231
beta-safta 20080106
28 decembrie 2007
Orfanii institutionalizati si "nature vs nurture"
In ultima salva din dezbaterea "nature vs nurture", un studiu de la Harvard (1) publicat in Science baga ultimele cuie in sicriul determinismului genetic (credinta ca IQ-ul este determinat de gene si nimic altceva). Studiul demonstreaza clar ca un copil pierde puncte IQ pentru fiecare luna petrecuta in orfelinat.
Nici nu e de mirare - creierul unui copil este ca un burete care absoarbe cunostinte la o rata mult mai mare decat creierul unui adult. In orfelinat, sta pe uscat, nu absoarbe nimic. Copiii ramasi in urma in copilarie nu prea ii mai ajung pe ceilalti niciodata.
Studiile de IQ gasesc in mod constant ca evreii Ashkenazi sunt cu vreo 10 puncte mai inteligenti decat alte rase, iar cei de culoare cu vreo 10 puncte-n urma. Cei care cred in determinismul genetic isi imagineaza ca asta se datoreaza exclusiv zestrei biologice si nu este nimic de facut. Nimic mai fals! In timp ce educatia evreiasca subliniaza o educatie bazata pe cultura, acumularea de cunostinte, deprinderea unui instrument muzical, etc., cultura africana, din pacate, considera setea de cunostinte ca o "tradare de rasa". Oameni de frunte ai comunitatii africane, cum ar fi Bill Cosby (6-9) au vorbit despre ebonics, dar si o gramada de comici, cum ar fi Chris Rock (10, 11) au vorbit o gramada pe tema "education as sellout to the whitey". Si atunci, nici nu poate fi de mirare ca evreii au cel mai mare IQ.
UPDATE: Continui sa descopar ecouri ale studiului. Pana si NYT (12) intra in priza! Un studiu mai ghinionist descopera o scadere masiva a "alfabetizarii" copiilor romani, care sunt, alaturi de cei din Maroc, codasi! Este fantastic cat de rapid ne apropiem de americani!Surse
Versiune
alpha-zoso 20071228
beta-safta 20080106
18 decembrie 2007
Quo vadis, manca-ti-as?
WARNING: Acest articol contine stiri mai putin imbucuratoare. Daca nu suporti sa citesti stiri de acest gen despre Romania, incearca altceva.
KPMG, firma multinationala de accounting si consultanta a publicat recent un business survey care plaseaza Romania pe ultimul loc in Europa in privinta climatului de business, in principal datorita schimbarii frecvente a regulilor de taxare (1). Studiul este asemanator cu sondajul Transparency International, unde Romania ocupa cam acelasi loc in Europa (simbolicul loc 69 in lume, in urma unor tari precum Turcia, Bulgaria, Cuba, Namibia) (2).
In acelasi sondaj, Republica Ceha si Grecia ni se alatura in coada, in timp ce Cipru, Elvetia si Irlanda sunt in frunte. Studiul arata ca nu este suficient sa ai taxe corporate mici si un sistem simplu de taxare (ca Irlanda, Slovacia sau tarile scandinave) dar este de asemenea necesar sa ai un climat legislativ stabil, o forta de munca educata si acces la materii prime.
Pe de alta parte, un articol mai vechi (3:2002) din acelasi Guardian scria ca tot KPMG consuma milioane de dolari in consultanta de la guvern pentru studii nu tocmai necesare. Apare deci intrebarea daca nu cumva volumul de business pe care KPMG il are in diverse state nu a influentat cat de cat rezultatele acestui studiu, tot astfel cum volumul de business pe care Enron il avea cu Anderson a influentat de asemenea activitatea de auditing a acestuia din urma.
Pentru statele care, ca Romania, se afla inca in copilaria industriala, este greu de navigat labirintul de etica si PR.Sources:
